MNIT

  • HOME
  • DESPRE MNIT
    • Cine suntem
    • Ce avem
    • Ce facem
    • Galeria Istorică a Transilvaniei
  • EXPOZIȚII
    • Expoziții prezente | Tururi virtuale
    • Expoziții trecute | Tur virtual
  • EVENIMENTE
    • Urmează…
    • Evenimente trecute
  • EDUCAȚIE
  • NOUTĂȚI
  • MNIT DE ACASĂ
    • Muzeul de acasă
    • Arheologia de acasă
    • High Classic Transylvania
    • Cluj Puzzle în 365 de istorii
    • Curtea de istorie
  • CONTACT
  • Home
  • PROIECTE
  • Archive from category "PROIECTE"

Category: PROIECTE

PRO PATRIMONIO. CONSERVAND ȘI SALVÂND PATRIMONIUL CELORLALȚI

joi, 13 iulie 2023 by MNIT

.

.

martie – iulie 2023 – proiect implementat de Muzeul de Etnografie Brașov – proiect la care MNIT a fost partener

Proiect implementat de Muzeul de Etnografie Brașov în parteneriat cu instituții muzeale și ONG-uri culturale: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Bran, Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, Muzeul Prima Școală Românească și Asociația ERMIS Brașov implementează în perioada martie – iulie 2023 proiectul „Pro patrimonio. Conservând și salvând patrimoniul celorlalți”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

În cadrul proiectului s-au prezentat tehnologii inovatoare din domeniul conservării curative și preventive a bunurilor de patrimoniu din colecțiile muzeale.  Pe durata proiectului s-au desfășurat work-shop-uri și ateliere interactive în cadrul cărora s-a prezentat instalația de tratare în mediu anoxic (lipsit de oxigen) deținută de Muzeul de Etnografie Brașov și s-a facut un schimb de informații și de bune practici în domeniul conservării și restaurării între specialiștii din cadrul instituțiilor participante.

Proiectul a urmărit identificarea soluțiilor inovatoare pentru conservarea patrimoniului material în context local și european și se va încheia prin organizarea unei expoziții cu bunurile culturale care au făcut obiectul conservării curative, cu ajutorul instalației de tratament în mediul anoxic, pe perioada implementării proiectului.

Proiectul a adus în atenția deținătorilor de colecții importanța conservării obiectelor de patrimoniu de natură organică prin tehnologii noi, non-invazive, sigure pentru restauratori. Deținătorii de colecții vor afla, prin implementarea proiectului, informații despre tehnologia instalației de tratare în mediu anoxic și despre un nou serviciu cultural oferit de Muzeul de Etnografie Brașov altor muzee și colecții, chiar și celor de drept privat.

Proiectul ”Pro patrimonio. Conservând și salvând patrimoniul celorlalți”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), este în valoare de 110.940 lei.

În cadrul proiectului au avut loc mai multe alteliere.

Atelier de conservare „Conservare preventivă: obiecte de natură organică (textile) ”

04.05.-05.05.2023, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Participați:  Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Bran, Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, Muzeul Prima Școală Românească și Asociația ERMIS

Participanții, interesați de tematica atelierului au fost familiarizați cu instalația de tratament a bunurilor de patrimoniu de natură organică din colecțiile muzeale, realizată în mediu anoxic. În cadrul prezentarilor s-a evidențiat importanța conservării curative și preventive și au fost prezentate rezultatele aplicării tehnologiei curative în mediu anoxic (lipsit de oxigen) asupra obiectelor de patrimoniu, textile.

Atelier de conservare „Conservare preventivă: obiecte de natură organică (support papetar) ”

13.05-4.05.2023, Μuzeul de Etnografie Săcel

Participați: Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Bran, Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, Muzeul Prima Școală Românească și Asociația ERMIS

Atelierul a oferit persoanelor deținătoare de obiecte de patrimoniu, respectiv colecționari, informații prețioase privind principalele cauze ale deteriorării obiectelor de patrimoniu de natură organică, dar și informații și recomandări privind păstrarea, ambalarea sau depozitarea obiectelor deținute. Atelierul a creat o punte de legătură între mediul științific, instituționalizat, și mediul privat, pentru a oferi accesul la cunoașterea unor tehnici specifice, absolut necesare pentru salvarea valorilor culturale.

colaborareconservareMuzeul Național de Istorie a Transilvanieiproiect
Read more
  • Published in COLABORĂRI, CONSERVARE ȘI RESTAURARE, PROIECTE
No Comments

LIMES

luni, 10 aprilie 2023 by MNIT
PAGINA PROIECTULUI

Programul Național LIMES, instituit în 2014 prin ordinul Ministrului Culturii, face parte dintr-un efort internațional de înscriere a siturilor arheologice de pe traseul vechii granițe a Imperiului Roman (cunoscută sub denumirea de “limes”) în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

În împlinirea acestui deziderat sunt implicate 9 țări, România jucând un rol esențial întrucât pe teritoriul țării se află cel mai lung sector al limesului roman (peste 1000 km). Cele trei instituții implicate direct în cercetarea de teren și documentarea necesară întregului proiect sunt Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sf. Gheorghe.

Activitatea desfășurată în anul 2017 a constat în continuarea identificării de documente mai vechi relevante și în continuarea cercetărilor de teren. Documente precum rapoartele de săpături ale arheologului Dumitru Protase găsite în arhiva MNIT, au fost scanate pentru a fi adăugate la dosarul de includere a siturilor care aparțin graniței romane aflate pe actualul teritoriul al României. 

Cercetările de teren de tip arheometric (metode non-invazive precum topografia arheologică, geofizica, LIDAR și fotografia aeriană) desfășurate în cursul anului trecut au contribuit decisiv la conturarea cu o mai mare precizie a graniței romane de vest aflate la sud de Bologa și până în zona Văii Ierii și a Văii Arieșului. În arealul de 400 km2 cercetați în premieră au fost găsite 28 de monumente de origine romană, majoritatea regăsindu-se pe teritoriul jud. Cluj, iar o parte pe teritoriul jud. Sălaj. De asemenea, cercetări similare au avut loc în Sud-Estul Transilvaniei, în zona castrelor Râșnov-Cumidava, Hoghiz și Brețcu, dar și în zona frontierelor romane de Sud-Est a Daciei și din Dobrogea.

Activitatea programului a fost apreciată de către partenerii internaționali încă de la început, datorită progreselor făcute de toate părțile implicate în munca de cercetare și documentare, având în vedere complexitatea sectorului cercetat al graniței romane.

“Am identificat mai mult de 300 de situri de pe toată lungimea acestei granițe în România, candidate pentru a intra pe Lista Patrimoniului Mondial. Printre aceste situri se regăsesc castre legionare, castre auxiliare, turnuri și alte instalații militare legate de această graniță.” – Dr. George Cupcea, Director Adjunct al MNIT.

Activitatea celor trei instituții responsabile s-a desfășurat fără întrerupere în cursul ultimilor ani, chiar dacă alocările bugetare au avut întârzieri, iar de cele mai multe ori au fost insuficiente.

Website: www.limesromania.ro

arheologiecercetareMuzeul Național de Istorie a Transilvanieiproiect
Read more
  • Published in PROIECTE
No Comments

ERASMUS +

duminică, 26 martie 2023 by MNIT

Muzeul, ca muză de inspirație în educația adulților

MNIT este beneficiarul unui proiect Erasmus+ de educație pentru adulți: Muzeul, ca muză de inspirație în educația adulților, KA122 – ADU – 628AD7BF  ( axa KA122 – ADU – Short-term projects for mobility of learners and staff in adult education). Proiectul este finanţat de Comisia Europeana prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, în cadrul programului Erasmus+ KA1- Mobilități pentru Educația Adulților, și se va derula pe o perioadă de 15 luni, între 01/09/2022 și 30/11/2023, ambele date inclusiv.

Echipă proiect: Geanina Simion, Dana Popa, George Cupcea

Programul Muzeul, ca muză de inspirație în educația adulților și-a propus să consolideze integrarea socială, să sporească înțelegerea interculturalității și a sentimentului de angajament față de comunitate. Proiectul a fost pregătit pentru a îmbunătăți abilitățile profesionale ale personalului responsabil cu activitățile educaționale din muzeu, pentru a asigura transmiterea valorilor muzeale și culturale către noile generații, din perspectiva muzeului ca mediu de învățare în educația adulților.

În cadrul proiectului se vor realiza două activități de mobilitate:

Job shadowing (activitatea de observare a muncii) în cadrul muzeului Moesgaard, din Aarhus, Danemarca

Perioada de desfășurare: 1-4 mai, 2023

Număr participanți: 6 persoane.

Cursuri și training:

“eLearning – eInclusion – eCulture” (Mobile Learning, Gamification, Augmented Reality)

Descriere program cursuri: Scopul programului de dezvoltare profesională este de a forma participanții în tehnici și metodologii de învățare la distanță prin intermediul TIC, promovând în același timp incluziunea și diversitatea prin activități culturale, pentru a răspunde la cerințele actuale.

„eLearning – eInclusion – eCulture” se referă la utilizarea pedagogică a Mobile Location-Based Games și a Realității Augmentate, ca mijloc de cultivare a abilităților. Mai precis, cursanții se vor familiariza cu aplicațiile interactive ale realității augmentate, cu digital story telling-ul, combinate cu Land Art.

Pe parcursul cursului, participanții vor vizita monumente istorice și naturale din Creta.

Locul de desfășurare: Rethymno, Crete, Greece           

Perioada de desfășurare: 18-23 iunie, 2023

Număr de participanți: 10 persoane

Muzeul Național de Istorie a Transilvanieiproiect
Read more
  • Published in PROIECTE
No Comments

ISTER

miercuri, 15 martie 2023 by MNIT

www.interreg-danube.eu/approved-projects/ister

Publicaţia finală a proiectului ISTER

Conectarea rutelor istorice romane din regiunea Dunării

Proiectul ISTER își propune să reînvie o moștenire veche de 2000 de ani prin repunerea pe hartă a drumurilor romane și dezvoltarea unui traseu accesibil pietonilor pe urmele romanilor. Traseul își propune să revigoreze economia rurală locală, să conecteze comunitățile cu patrimoniul și să transforme zonele neglijate în puncte focale, vii, pe un coridor eco-cultural de-a lungul Regiunii Dunării.

I. Despre proiect

Proiectul ISTER abordează provocarea discontinuității patrimoniului roman, care se reflectă atât într-o dimensiune teritorială legată de un nivel scăzut de investiții și conexiune între resursele de patrimoniu și sectoarele productive locale/regionale, cât și în dimensiunile de vizualizare și atractivitate în ceea ce privește promovarea și creșterea gradului de conștientizare asupra importanței resurselor de atrimoniu.

Obiectivul principal al ISTER se concentrează pe redescoperirea și revitalizarea rețelei antice de drumuri romane de-a lungul RD ca un motor cheie în promovarea dezvoltării teritoriale bazată pe utilizarea durabilă a patrimoniului cultural și natural (mai exact, traseele romane).

ISTER abordează dimensiunile teritoriale ale rutelor romane ca un element transnațional continuu ce trece granițele statelor din RD și oferă o scară relevantă pentru schimb și dezvoltare comună.

II. Obiective

  1. Configurarea unui grup de părți interesate pe mai multe niveluri
  2. Catalogul traseelor și așezărilor romane de-a lungul RD
  3. Strategia comună de branding
  4. Atlasul teritorial al traseelor ​​romane din regiunea Dunării bazat pe GIS
  5. Instrument interactiv transnațional (aplicația ISTER)
  6. Acţiuni-pilot
  7. Manualul de politici
  8. Memorandum de întreținere

Pentru mai multe vezi:

ISTER
colaborareMuzeul Național de Istorie a Transilvanieiproiect
Read more
  • Published in PROIECTE
No Comments

ZMEA

miercuri, 15 martie 2023 by MNIT

Zei și muritori din Egiptul antic

Proiect finanțat din Granturile SEE 2014-2021, prin Programul RO-CULTURA

Contract nr. RO-CULTURA-A1-2/2020/31.01.2020

Perioada de desfășurare a proiectului: februarie 2020 – iunie 2022

Valoarea contractului: 615.547,61 LEI (128.719,10 EURO)

Echipa:

Management: Felix Marcu, George Cupcea, Victoria Barabas

Implementare: Eugenia Beu-Dachin, Irina Nemeti, Diana Bindea, Ioana Cova, Sabin Grapini, Monica Bodea, Sanda Man.

Obiectivul general: punerea în valoare a colecției egiptene prin realizarea unei expoziții inovative, cu obiecte conservate și restaurate

La începutul secolului XX Muzeul Ardelean din Cluj a fost beneficiarul unor donații care au contribuit la realizarea unei valoroase colecții egiptene. Ulterior, acestea au intrat în gestiunea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Colecția egipteană se constituie în special din obiecte votive şi funerare, cea mai importantă piesă reprezentând-o o mumie umană așezată într-un sarcofag de lemn pictat provenind de la Gamhud (Egipt). Colecția include și câteva organe sau părți ale corpului uman mumificate (mână, faluși, plămân), dar și unele mumii animale – șoim, păsări, crocodil; tot din categoria pieselor funerare fac parte și statuetele ushebti, de faianță glazurată sau lemn pictat. Galeria obiectelor votive este completată de statuete de divinități precum Isis, Osiris, Harpokrates.

Proiectul ZMEA este unul interdisciplinar și are mai multe obiective specifice, printre care: conservarea şi restaurarea colecţiei egiptene, precum şi punerea ei în valoare prin realizarea unei expoziții moderne, integrate atât din punct de vedere vizual cât și informațional în galeria expozițiilor internaționale dedicate acestei teme; perfecționarea unor muzeografi, restauratori, conservatori prin colaborarea cu specialiști de la Muzeul de Arte Frumoase și Facultatea de Arte Plastice din Budapesta; folosirea unor metode moderne de investigație (fotografii speciale cu filtre UV și în infraroşu, CT și radiografii RX ale mumiilor, scanări 3D ale unor piese); realizarea unui film documentar, dar și a unui catalog de specialitate.

Colaborarea cu instituții precum Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca pentru investigațiile de imagistică medicală, dar și cu Universitatea Tehnică pentru scanări 3D ale unor piese din colecție a condus la sporirea cunoștințelor privind artefactele și a facilitat interpretarea acestora, dar și aprecierea degradărilor interne.

Catalogul de specialitate și materialele informative sub formă de autocolante printabile pe pereți, filmul documentar, dar și înregistrări ale investigațiilor CT și raze X, ale scanărilor 3D vor completa spectacolul vitrinelor.

cercetareeducațieexpozițieMuzeul Național de Istorie a Transilvanieiproiect
Read more
  • Published in PROIECTE
No Comments

PHARMATRANS

miercuri, 15 martie 2023 by MNIT

Proiect de cercetare exploratorie

All Things Apothecary in 16th-20th-century Transylvania. The History of Pharmacy Collection in Cluj-Napoca. Farmaciile secolelor XVI-XX din Transilvania. Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca

cod PN-III-P4-ID-PCE-2020-1562

Finanțat de la bugetul de stat, prin UEFISCDI

Suma totală a contractului: 1.192.842 lei

Desfășurare: 2021-2023

director proiect Dr. Gruia Ana-Maria

echipa: Dr. Maria Pakucs-Willcocks, Dr. Ioana Gruiță, drd. Ioana Cova, dr. Alexandru Rădulescu

colaboratori: Dr. Márta Guttmann, Dr. Kovács Zsolt, Dr. Magó Andrea Beatrix, Cornelia Rotariu, Radu Cordoș, Tudor Tomescu

Scopul general al proiectului constă din realizarea primului catalog exhaustiv al Colecției de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca și distribuirea sa unei game largi de specialiști și publicului larg, pe plan internațional. Echipa are în vedere un catalog în șase volume, în limba engleză, publicat de către o editură acreditată din România. Catalogul va fi disponibil și online, în format pdf, pe site-ul proiectului (în curs de realizare).

Proiectul vizează și o serie de obiective intermediare/secundare:

O1. Vizitarea unor muzee europene reprezentative de istoria farmaciei, pentru a le permite membrilor echipei o documentare comparativă privind strategii curente de conservare, restaurare și expunere a unor astfel de bunuri de patrimoniu, achiziționarea altor cataloage de colecție și lucrări bibliografice relevante, precum și crearea unei rețele de specialiști în domeniu.

O2. Curățarea, consolidarea și restaurarea artefactelor din colecție care necesită astfel de intervenții specializate (cca. 500 de bunuri de patrimoniu de diferite tipuri).

O3. Obținerea de cunoștințe noi legate de artefactele din colecție, prin cele mai noi metode: investigații microscopice, micro-fotografii și analize chimice specializate a unor mostre de materia medica păstrate în unele dintre vechile recipiente.

O4. Transcrierea, traducerea și analiza tuturor manuscriselor din colecție, mare parte inedite.

O5. Cercetarea și prezentarea celor mai importante noi descoperiri privind istoria farmaciei transilvănene din secolul al XVIII-lea obținute pe baza cercetării colecției în cadrul unor conferințe internaționale și prin cel puțin 3 articole în reviste de prestigiu (ISI/ErihPlus).

O6. Promovarea proiectului, a activităților sale și a rezultatelor, prin: un website propriu (română-engleză), postări pe rețele de socializare, lansare de carte în 2023.

Pentru mai multe informații, vă invităm pe pagina proiectului vezi site-ul proiectului:

PHARMATRANS
cercetareistoria farmacieipharmatransproiect
Read more
  • Published in PROIECTE
No Comments

MNIT Share

marți, 07 iunie 2022 by MNIT

MNIT Share este un proiect care își propune promovarea a două dintre cele mai valoroase colecții românești din patrimoniul MNIT, relevante pentru istoria Transilvaniei: Colecția de icoane pe sticlă transilvănene ”Ion Mușlea” și Fondul personal documentar ”Alexandru Lapedatu”. Ambele colecții au aparținut unor personalităţi de prim rang ale culturii românești, pionieri ai cercetării ştiinţifice sistematice, întemeietori de școală, cu rol major în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național. Activând în principal în perioada interbelică, au contribuit decisiv la uniformizarea și reformarea instituțională pe bază științifică a cercetării românești în domeniul patrimoniului.

Echipa de proiect: Ioana Gruiţă, Ioana Cova, Andrea Demjen, Márta Guttmann, Diana Varga

Website
Facebook

Proiectul a fost co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este realizat în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean Satu Mare şi Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România. 

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

educațieMuzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Read more
  • Published in PROIECTE
No Comments

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

str. Constantin Daicoviciu, nr.2, Cluj-Napoca

Telefon:  +4 0752108705

Email: secretariat@mnit.ro

Info utile

  • Program și tarife
  • Rezervări
  • Contact
  • Proiecte/ Parteneriate
  • Comunicate de presă

Despre instituție

  • Legislație
  • Conducere
  • Organizare
  • Programe si strategii
  • Rapoarte și studii

Transparență

  • Despre instituție
  • Informații de interes public
  • Contact

De interes public

  • Solicitare informații de interes public
  • Buletinul informativ al informațiilor de interes public
  • Buget
  • Bilanțuri contabile
  • Achiziții publice
  • Declarații de avere și declarații de interese
  • INTEGRITATE
  • Cereri / formulare tipizate

Proudly created by ROOT SECURITY. All rights reserved.

TOP
Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Administrează opțiunile Administrează serviciile Administrează vânzătorii {vendor_count} Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
{title} {title} {title}