16 noiembrie 2023 – 30 iunie 2024, Cetatea Târgu Mureș, Muzeul Județean Mureș
Expoziția prezintă perioada dintre secolele IV–VII p. Chr. în valea Mureșului mijlociu, cu o privire specială asupra zonei orașului Târgu Mureș. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei participă cu 35 de piese, provenite din săpături arheologice din zonă.
Principalul scop al expoziției „GEPIDAE. Valea Mureșului în epoca migrațiilor timpurii”, organizată de Muzeul Județean Mureș în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, este prezentarea rezultatelor cercetărilor de teren recente care au dezvelit la Ernei (jud. Mureș) un cimitir din secolul al V-lea p. Chr. Descoperirile de aici sunt prezentate într-un cadru istoric și arheologic mai larg, punând accentul pe istoria zonei Mureșului Mijlociu între secolele IV–VII p. Chr. Din patrimoniul MNIT au fost împrumutate în total 35 de piese care provin din săpături arheologice mai vechi de la Sântana de Mureș (sec. al IV-lea), Morești (sec. al VI-lea), Cipău (sec. al VI-lea) și Band (sec. VI–VII).
Organizatori: Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Curatori: Berecki Sándor (MJM), Gál Szilárd Sándor (MJM), Dobos Alpár (MNIT).