HISTRIA – SECTORUL BASILICA EXTRA MUROS (I)
Partea a II-a
Așa cum am promis, continuăm ”vizita” pe șantierul arheologic de la Histria, oferindu-vă, dincolo de privirea generală din prima parte, un focus pe detalii, respectiv o descriere a monumentelor din cadrul acestui sit.
I. Basilica extra muros este unul dintre primele monumente de la Histria a cărui cercetare a început odată cu descoperirea sitului de către Vasile Pârvan în anul 1914 (Fig. 1, nr. 1; 2). Dezvelirea a continuat de-a lungul timpului în câteva campanii (1917 – arhitectul german J. Jacobs; 1955-1956 – Em. Popescu; 1961-1964 – N. Hamparţumian), ducând la descoperirea aproape exhaustivă a monumentului, precum şi la atestarea a două necropole în zonă – una anterioară basilicii (secolele IV-V p. Chr.) şi alta contemporană cu aceasta (sfârşitul secolului al V-lea – prima jumătate a secolului al VII-lea p. Chr.).
Din iniţiativa Profesorului Alexandru Suceveanu, cercetarea Basilicii extra muros a fost reluată în anul 2001, de către un colectiv constituit iniţial din Viorica Rusu-Bolindeţ (MNIT), Karl von de Lohe (Universitatea „Ludwig Maxilmilian” din München – campania 2001) şi Alexandru Bădescu (MNIR), căruia i s-a adăugat din anul 2008, Vlad-Andrei Lăzărescu (IAIAC). În cele cinci campanii derulate până în prezent (2001, 2006, 2008-2010, 2013), s-au realizat: un releveu actualizat al basilicii (2001) (Fig. 6/1), respectiv cercetări arheologice la anexa de pe latura de nord-est (2006) (Fig. 3-4) şi în zona aflată la sud de cele trei construcţii anexă ale monumentului creştin (2008-2010, 2013) (Fig. 2-4).
Astfel, s-a constatat că locuirea romană târzie (sfârşitul secolului al V-lea – prima jumătate a secolului al VII-lea p. Chr.) este prezentă atât la nord, cât şi la sud de Basilica extra muros, elementele constructive descoperite în zona aflată la sud de cele trei clădiri anexă ale monumentului creştin, spre sud, confirmând cele constatate în cercetările făcute până acum de noi la nord de basilică (2001-2012).
II. Necropolele
Totodată, s-au obţinut noi date referitoare la necropolele existente în zonă – au fost descoperite alte 23 de morminte de inhumaţie pe latura sudică a basilicii (din care au fost cercetate deocamdată 10), aparţinând în principal unei necropole anterioare basilicii (secolele IV-V p. Chr.), dar şi celei contemporane cu aceasta (sfârşitul secolului al V-lea – prima jumatate a secolului al VII-lea) (Fig. 1, 5). Prin aceste noi cercetări, numărul mormintelor cercetate în zona extra muros aparținând celor două necropole a ajuns la cca 150.
1. Necropola I
Mormintele care aparțin primei necropole, datate în secolul IV și în prima jumătate a scolului al V-lea sunt toate de inhumație și au avut moduri diferite de construcție (fig. 5):
a. Morminte în gropi simple, cu corpul defunctului amplasat direct pe pâmânt sau în sicrie de lemn (M 3/2010, fig. 6);
b. Morminte în sarcofage, cu un acoperiș realizat din țigle (M 6/10, M 10/09, M 11/09, Fig. 7-8);
c. Morminte cu nișe laterale, realizate din țigle sau din blocuri de piatră așezate lateral (M 4/08, M 14/09; Fig. 9-10);
d. Morminte de nou născuți, al căror corp a fost depus în amfore (M 20/10, Fig. 11).
Inventarul mormintelor descoperite este unul sărac, fiind constituit din câteva mărgele din sticlă, un pandantiv realizat dintr-o monedă refolosită, câteodată din ofrande din carne de vită (din care s-au păstrat oasele), câteva cuie provenite de la sicriele unde au fost înmormântați etc. De asemenea, monedele descoperite în umplutura mormintelor, toate din bronz, datează acest orizont funerar în perioada secolelor IV – a doua jumătate a secolului al V-lea p. Chr. (Fig. 14/1).
2. Necropola II
Este necropola contemporană cu perioada de existență a basilicii, mormintele fiind amplasate atât în interiorul, cât mai ales în exteriorul acesteia, spre N și S, dar și în interiorul unei curți cimiteriale, descoperită la E de monument (fig. 2, 5).
Au fost descoperite două tipuri de amenajări, aparținînd acestui orizont funerar:
a. Morminte în gropi simple, cu corpul defunctului amplasat direct pe pâmânt(M 1/08 Fig. 12),
b. Morminte în gropi simple, cu țigle amplasate la cap și la picioarele defunctului (M 2/08, Fig. 13)
Nu au fost decoperite alte materiale care să aparțină inventarului funerar al defuncților, cu excepția câtorva monede din bronz găsite în umplutura mormintelor, care datează cimitirul contemporan cu Basilica extra muros în secolul al VI-lea și prima jumătate a secolului al VII-lea p. Chr. (Fig. 14/2, 15).
Prezentarea acestor morminte, împreună cu inventarul aferent, tipologia şi încadrarea lor cronologică, precum şi analiza antropologică făcută scheletelor, reprezintă o parte însemnată a rezultatelor obţinute în cercetările arheologice întreprinse de echipa sectorului Basilica extra muros în ultimii ani. Continuarea săpăturilor arheologice în această zonă, combinate cu cele efectuate în sectorul Histria Sud de către colegul Mircea Dabîca (IAB), sperăm să aducă un plus de informaţie legată de posibilele limite dintre aria de locuire şi necropolele din zonă şi amplasamentul portului oraşului greco-roman Histria.
Informații obținute de la: Viorica Rusu-Bolindet
HISTRIA – SECTORUL BASILICA EXTRA MUROS (I)
Partea I
De data asta vom ”vizita” un șantier arheologic foarte complex, așa că vi-l vom prezenta în trei părți. Azi, în prima parte, o privire mai generală, după care, în zilele următoare, vom face focus pe detalii, insistând pe descrierea monumentelor din acest complex arheologic.
Histria reprezintă cea mai veche colonie grecească de pe teritoriul României, fondată de grecii din Milet (Asia Mică) în secolul VII a. Chr., cu o existență care se întinde pe cel puțin 1300 de ani (fig. 1). Situl arheologic, cu o suprafață protejată de cca 60 ha (fig. 2), are un farmec aparte, fiind amplasat pe malul Lacului Sinoe (golf deschis la Marea Neagră în Antichitate) (fig. 3-4) și are șansa de a nu fi suprapus de o locuire contemporană, satul actual Istria fiind amplasat la cca 7 km de așezarea antică.
De aceea, cercetarea arheologică s-a desfășurat și se desfășoară în condiții ideale pentru scoaterea la lumină a vestigiilor antice, existând mai multe sectoare de cercetare și un colectiv numeros, în care sunt implicați specialiști din mai multe instituții științifice din țară și străinătate. Conducerea șantierului arheologic aparține Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române din București, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca fiind parte a echipei de cercetare din anul 2001.
De asemenea, punerea în valoare istorico-turistică a vestigiilor descoperite și un impresionant muzeu de sit facilitează vizitarea ruinelor și a artefactelor descoperite de către publicul larg din țară și străinătate. De la descoperirea sitului arheologic de către reputatul arheolog Vasile Pârvan în anul 1914, cercetările arheologice sistematice au dus la descoperirea Zonei Sacre grecești și a cartierului civil din aceeași perioadă (fig. 2-3), aflat pe Platoul de Vest a sitului, incintele cetății care au protejat acropola și locuitorii ei de-a lungul existenței așezării (fig. 2-3), două complexe termale din perioada romană timpurie (secolele I-III p. Chr.), basilicile creștine timpurii (trei în interiorul cetății, una în zona extramurană, cu două necropole aferente) (fig. 5), o locuire romană târzie (secolele IV-VII p. Chr.) bine articulată atât în interiorul cetății romano-bizantine (cu edificii publice și locuințe private), cât și în exteriorul ei (fig. 2-4).
Sectorul Basilica extra muros
Litoralului vest pontic a aparținut provinciei Moesia Inferior până la sfârșitul stăpânirii romane (secolele I-VII p.Chr.), ceea ce a dus la instituționalizarea creștinismului pe teritoriul Scythiei Minor, după ce această religie a devenit religie de stat, ca urmare a Edictului de la Milano din anul 313 p. Chr., decretat de împăratul Constantin.
Dobrogea a reprezentat astfel o zonă de propagare a creștinismului prin episcopiile fondate, începând cu secolul IV p. Chr., ducând la creștinarea populației acesteia, la construirea de biserici și la oficializarea ritului și a ritualurilor creștine.
Histria s-a încadrat în această tendință de oficializare a creștinismului, pe sit fiind construite în secolele V-VII p. Chr patru biserici creștine timpurii.. Astfel, în în interiorul cetății romano-bizantine au fost construite: Basilica cu criptă (sau Basilica Florescu) (în zona central nord-vestică) (fig. 5, nr. 2), Basilica episcopală, cu un întreg cartier aferent acesteia – episcopium, situată aproximativ în zona centrală a cetății târzii) (fig. 3-4 ; 5, nr. 3), respectiv Basilica Pârvan (construită în zona sud-estică a cetății, cu una dintre laturi suprapunînd zidul de incintă al cetății romano-bizantine) (fig. 5, nr. 4). Singura biserică construită în zona aflată în afara zidurilor cetății romane târzii – denumită Basilica extra muros (cunoscută însă și ca “Basilica Pârvan” sau “Netzhammer”, după numele celor care au descoperit-o sau au publicat-o de-a lungul timpului) – aparținea locuitorilor Histriei care își aveau reședința în această zonă (la cca 100 m de latura V a incintei cetății), fiind deci o biserică parohială, dar în jurul căreia s-a dezvolat și o necropolă.
Informații obținute de la: VIORICA RUSU-BOLINDEŢ
