Proiectul CultHeRit îşi propune identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul cultural în încercarea de a atrage tineri profesionişti, precum şi a unor posibile soluţii. În cadrul parteneriatului am dezvoltat un aşa zis „model aspiraţional de angajare”, pe care MNIT, alături de alte 9 instituţii partenere, îl testează în prezent prin angajarea unui tânăr timp de un an.
Ne bucurăm că, în acest context, ni s-a alăturat Andra Comiati, absolventă de istorie, doctorandă în arheologie și cu un background solid în pedagogie. Sub mentoratul colegei noastre, Monica Bodea, Andra contribuie la dezvoltarea și implementarea atelierelor de educație muzeală, deja foarte apreciate de publicul nostru. Deși face parte din echipă de doar două luni, și-a asumat rolul de educator muzeal cu multă seriozitate, dar și cu un entuziasm molipsitor, aducând un plus de energie și creativitate activităților noastre.
