


Proiect de cercetare exploratorie
1001 shards. Micro-regional ceramic centers in pre-Roman Dacia (2nd century BC-1st century AD); 1001 de cioburi. Centre ceramice micro-regionale în Dacia preromană (sec. II a.Chr.-sec. I p.Chr.).
Cod: PN-IV-P1-PCE-2023-0153.
Finanțat de la bugetul de stat, prin UEFISCDI
Suma totală a contractului: 1.100.430, 00 lei
Perioada de implementare: 01.07.2025-30.06.2028
Director de proiect: dr. Dragoș Măndescu
Scopul principal al proiectului este acela de a caracteriza, cu marea implicare a investigațiilor mineralogico/petrografice și fizico-chimice, producția locală de ceramică fină de la începutul secolului II a.Chr. și până la cucerirea romană din trei micro-zone de la nordul Dunării: Valea Dâmboviței Superioare, Depresiunea Ciucului și Cheile Vârghișului. Ceramica fină descoperită în siturile semnificativ cercetate arheologic din aceste trei micro-zone (Cetățeni pe Valea Dâmboviței Superioare; Jigodin I-‟Câmpul Morii” în Depresiunea Ciucului de Mijloc; și Merești-‟Dâmbul Pipașilor” în Cheile Vârghișului) deși integrată unei comunități culturale comune – lumea geto-dacică de la nordul Dunării –, este caracterizată de particularități tehnice, morfologice și decorative specifice fiecăreia dintre aceste trei micro-zone.
Proiectul urmărește identificarea tehnicilor de producție, individualizarea formelor principale și a variantelor, a decorului și stabilirea cronologiei interne pentru fiecare formă, dar și impactul pe care vesela elenistică și romană din spațiul microasiatic și pontic l-a avut asupra producției locale de la nordul Dunării în secolele II a. Chr. – început de secol II p. Chr.
Mai multe informații pe pagina proiectului: 1001cioburi.mnit.ro .





