MNITMNIT

  • HOME
  • DESPRE
    • Cine suntem
    • Ce avem
    • Ce facem
  • GALERIA ISTORICĂ A TRANSILVANIEI
  • EXPOZIȚII
    • Expoziții prezente | Tururi virtuale
    • Expoziții trecute | Tur virtual
    • MNIT DE ACASĂ
      • Muzeul de acasă
      • Arheologia de acasă
      • High Classic Transylvania
      • Cluj Puzzle în 365 de istorii
      • Curtea de istorie
  • EDUCAȚIE
  • NOUTĂȚI
    • EVENIMENTE
      • Urmează…
      • Evenimente trecute
  • CONTACT
  • MUZEUL FARMACIEI
  • Home
  • PROGRAME EDUCATIVE 2026
  • Archive from category "PROGRAME EDUCATIVE 2026"
  • Page 2

Category: PROGRAME EDUCATIVE 2026

LECȚII INTERACTIVE DE ISTORIE PENTRU CLASA A IV-A

miercuri, 11 martie 2026 by MNIT

📞 Pentru înscrieri la atelierele educative: Monica Bodea – 0745 392 935.

Expozițiile: „Comori nespuse” și „Lapidariul Roman”

Descriere generală:

Proiectul educațional „Lecții interactive de istorie” urmărește să transforme ora de istorie într-o experiență dinamică și captivantă, în care elevii învață prin explorare directă și descoperire. Patrimoniul muzeal devine un instrument didactic esențial, iar exponatele sunt valorificate ca resurse vii de învățare.

Activitățile sunt concepute în concordanță cu programa școlară și cu manualul de istorie pentru clasa a IV-a, fiind realizate prin colaborarea strânsă dintre muzeograf și cadrele didactice. Fiecare lecție îmbină informația științifică cu elemente interactive, adaptate vârstei elevilor.

Grup țintă:

Elevi din clasele a IV-a (învățământ primar).

Cadru de desfășurare:

Lecțiile se desfășoară în spațiile expoziționale ale muzeului, oferind elevilor oportunitatea de a învăța într-un mediu autentic, în cadrul următoarelor expoziții: „Lapidariul Roman”, „Lapidariul Medieval” și „Comori Nespuse”.

Obiectivele proiectului:

  • Dezvoltarea interesului pentru istorie și patrimoniul cultural: familiarizarea elevilor cu noțiunea de patrimoniu și cu rolul muzeului în păstrarea memoriei colective; stimularea curiozității față de trecut prin contact direct cu obiecte autentice; formarea unei atitudini pozitive față de studiul istoriei, prin activități atractive și interactive.
  • Formarea unei atitudini de respect față de valorile trecutului: conștientizarea importanței conservării monumentelor și artefactelor istorice; înțelegerea faptului că obiectele muzeale reprezintă mărturii ale vieții oamenilor din alte epoci; cultivarea responsabilității față de bunurile culturale și spațiul muzeal.
  • Înțelegerea și utilizarea corectă a noțiunilor istorice: clarificarea conceptelor specifice programei de clasa a IV-a (epocă istorică, izvor istoric, civilizație, domnitor, imperiu etc.); identificarea diferențelor și asemănărilor dintre diverse perioade istorice; corelarea informațiilor teoretice cu exemple concrete observate în expoziții.
  • Consolidarea și aprofundarea cunoștințelor dobândite la clasă: aplicarea informațiilor învățate prin activități practice (fișe de lucru, exerciții de identificare, jocuri de rol); fixarea cronologiei prin raportarea la obiecte și contexte istorice reale; integrarea noilor informații într-un cadru logic și coerent.
  • Dezvoltarea spiritului de observație și a gândirii critice: analizarea atentă a exponatelor și formularea de ipoteze privind utilizarea și semnificația acestora; învățarea prin descoperire, prin adresarea de întrebări și căutarea răspunsurilor în mod ghidat; argumentarea propriilor opinii pe baza indiciilor oferite de obiectele studiate.
  • Stimularea creativității și a exprimării personale: realizarea de activități practice inspirate de exponate (desen, povestire, mini-proiecte); imaginarea unor scurte narațiuni despre viața oamenilor din trecut; participarea la jocuri educative care presupun interpretarea unor roluri istorice.
  • Dezvoltarea competențelor sociale și a lucrului în echipă: implicarea elevilor în activități de grup care necesită colaborare; exersarea comunicării clare și a ascultării active; învățarea respectării opiniilor colegilor și a regulilor de lucru în spațiul muzeal.

Metode de lucru:

  • conversația dirijată;
  • observația directă;
  • învățarea prin descoperire;
  • jocul didactic;
  • activități practice și exerciții aplicative;
  • lucrul pe echipe;
  • fișe de lucru adaptate nivelului de vârstă.

1.    „Războaiele daco-romane”

Activitatea debutează în Lapidariul roman, unde are loc lecția propriu-zisă despre războaiele dintre daci și romani. Elevii vor descoperi cauzele conflictelor, principalele evenimente și consecințele acestora prin observarea și interpretarea exponatelor muzeale și cu ajutorul filmului derulat pe televizorul aflat la intrarea în lapidar.

În sala de educație muzeală se va desfășura un atelier practic, în cadrul căruia participanții vor confecționa un pumnal roman. Elevilor le vor fi puse la dispoziție fișe de lucru, adaptate nivelului de vârstă, pentru consolidarea cunoștințelor dobândite (întrebări capcană, rebusuri).

2.    „Voievozii”

Prin contactul nemijlocit cu obiecte de patrimoniu, documente istorice și surse vizuale autentice, elevii își pot forma reprezentări mai clare asupra trecutului, își dezvoltă gândirea critică, spiritul de observație și capacitatea de a înțelege relația dintre trecut și prezent. Lecția deschisă dedicată voievozilor români și luptele purtate de aceștia permite fixarea și aprofundarea acestor cunoștințe, prin raportarea directă la exponate (arme, documente, portrete, hărți), care oferă contexte reale și ușor de înțeles. Mediul muzeal transformă lecția într-o experiență de învățare activă. Elevii nu doar ascultă informații, ci le descoperă prin observare, dialog și explorare, ceea ce crește interesul și motivația pentru studierea istoriei. Contactul vizual cu obiecte autentice îi ajută să înțeleagă mai bine epoca, condițiile de luptă și rolul voievozilor în apărarea țării.

În sala de educație muzeală se va desfășura un atelier practic, în cadrul căruia participanții vor confecționa o cuirase, după modelul celei expuse în cadrul expoziției. Elevilor le vor fi puse la dispoziție fișe de lucru, adaptate nivelului de vârstă, pentru consolidarea cunoștințelor dobândite (întrebări capcană, rebusuri, cuvinte cheie).

3.    „Clujul – Cetate Medievală”

Clujul este un oraș cu o istorie bogată, care își are originile în perioada medievală, când era înconjurat de ziduri puternice și turnuri de apărare. În acea perioadă, cetatea avea rolul de a proteja locuitorii și de a organiza viața economică și socială a orașului. Prin această activitate educațională desfășurată la muzeu, elevii vor descoperi cum arăta Clujul medieval, ce rol aveau cetățile și cum trăiau oamenii în interiorul lor, iar prin realizarea unei machete vor înțelege mai bine structura și importanța unei cetăți medievale.

Vizita ghidată în Lapidarul medieval va cuprinde elemente ”cheie” despre: zidurile cetății și porțile de acces, turnurile de apărare, viața oamenilor în interiorul cetății, breslele meșteșugărești, hărți și planuri ale vechiului oraș.

În sala de educație muzeală sau, dacă există suficient spațiu, chiar în expoziție, elevii vor realiza individual o machetă. La final, fiecare elev va pleca acasă cu macheta realizată.

Macheta va reprezenta o așezare fortificată și va cuprinde: forma generală a așezării; ziduri și turnuri de apărare; porți de acces; clădiri din interior (biserică, case, piață); drumuri.

4.    „Monarhia”

Multe țări din lume erau conduse de regi și regine. Această formă de conducere se numește monarhie. Într-o monarhie, conducătorul este un rege sau o regină, iar puterea se transmite, de obicei, din familie, de la părinți la copii.

Regele sau regina nu purtau coroana doar pentru că era frumoasă. Coroana era un simbol al responsabilității, al grijii față de oameni și al dorinței de a conduce cu dreptate. Monarhii aveau rolul de a lua decizii importante pentru țară și de a reprezenta poporul.

Și România a fost, timp de mai multe decenii, o monarhie. În această perioadă au domnit regi și regine care au avut un rol important în istoria țării noastre. Una dintre cele mai cunoscute și iubite personalități a fost Regina Maria, are a rămas în inimile oamenilor pentru curajul și devotamentul ei.

După prezentarea lecției despre monarhie, elevii vor intra în sala de educație muzeală unde vor confecționa, individual, câte o coroană, copie după coroana Reginei Maria. 

Echipa MNIT:

  • Dr. Monica Bodea  -muzeograf,
  • Dr. Andra Comiati – educator muzeal;
  • Ioan Danca – custode

PROGRAME
Read more
  • Published in PROGRAME EDUCATIVE 2026
No Comments
  • 1
  • 2

str. Constantin Daicoviciu, nr.2
Cluj-Napoca

+4 0752108705
secretariat@mnit.ro

INFO UTILE

  • Program și tarife
  • Rezervări
  • Contact
  • Proiecte/ Parteneriate
  • Comunicate de presă

DESPRE INSTITUȚIE

  • Legislație
  • Conducere
  • Organizare
  • Programe si strategii
  • Rapoarte și studii

TRANSPARENȚĂ

  • Despre instituție
  • Informații de interes public
  • Contact

DE INTERES PUBLIC

  • Solicitare informații de interes public
  • Buletinul informativ al informațiilor de interes public
  • Buget
  • Bilanțuri contabile
  • Achiziții publice
  • Declarații de avere și declarații de interese
  • INTEGRITATE
  • Cereri / formulare tipizate
TOP
Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Administrează opțiunile Administrează serviciile Administrează vânzătorii {vendor_count} Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
{title} {title} {title}
Skip to content
Open toolbar Accesibilitate

Accesibilitate

  • Marire TextMarire Text
  • Micsorare TextMicsorare Text
  • Tonuri de GriTonuri de Gri
  • Contrast ridicatContrast ridicat
  • Contrast negativContrast negativ
  • Fundal luminosFundal luminos
  • Subliniere linkSubliniere link
  • Font citibilFont citibil
  • Reset Reset