High Classic Rooms. Saloanele muzicale de muzeu – ep. 2
CVARTETULUI ARCADIA
14 august 2022, ora 17.00, la sediul MNIT
În cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj (14-21 august 2022), la sediul MNIT s-a desfășurat cea de-a doua ediție a proiectului HIGH CLASSIC ROOMS – Saloane muzicale de muzeu.
În prima parte a acestei manifestări culturale a avut loc un recital cameral al Cvartetului Arcadia (Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală și Zsolt Török), având în program următoarele piese: Joseph Haydn – Cvartetul de coarde nr. 5, op. 76; Béla Bartók – Cvartetul de coarde nr. 4 și Dansuri populare românești.

În cea de-a doua parte a evenimentului au fost expuse bunuri culturale din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei care odinioară înfrumusețau interioarele Castelului de la Mintia, din județul Hunedoara. Între anii 1869 și 1905, acest castel a fost căminul îndrăgit al contelui Géza Kuun (1838-1905), renumit filolog, lingvist, istoric și orientalist al epocii, și, mai târziu, al soției sale, Vilma Kuun. În cadrul miniexpoziției au fost prezentate reproduceri ale unor fotografii care îi înfățișau pe soții Kuun, castelul din Mintia sau frumosul lor mormânt din Cimitirul Central (Házsongárd) din Cluj, bunuri culturale deținute astăzi de Direcţia Judeţeană Cluja Arhivelor Naţionale. Mulțumim și pe această cale doamnei directoare Paula Ivan și domnului arhivist Florin Mureșan pentru colaborare la proiectul nostru expozițional, ca și domnului Ferenc Lukács, pentru prețiosul ajutor acordat în procesul de identificare și prelucrare a imaginilor.
- Published in EVENIMENTE TRECUTE
High Classic Rooms. Saloane muzicale de muzeu -ep. 1
14 mai, 2022, sediul MNIT
În deschiderea Nopții Muzeelor 2022, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei vă propune o transpunere în timp, printr-un eveniment special. Într-o atmosferă de salon de epocă, veți putea admira piese autentice de mobilier de secol XIX, în timp ce ascultați o variantă rară a ”Anotimpurilor” lui Vivaldi, de cvartet de coarde, plus vioară solo și clavecin istoric.
Și, pentru ca atmosfera ”high class” să fie chiar la cel mai înalt nivel, cvartetul care va interpreta programul va fi Arcadia, cel mai bun cvartet de coarde de la noi și unul dintre cele mai premiate cvartete din lume. Sunday Times a scris despre interpretarea lor că este „o frumusețe care îți străpunge inima”, iar The Financial Times descria că atmosfera creată de Arcadia are o asemenea încărcătură, încât ”rezultatul este un asalt asupra simţurilor, străpungând inima acestei muzici tulburătoare”.
Alături de ei, la vioară solo, va interpreta Vlad Răceu, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai generației sale, cu peste 500 de recitaluri și concerte în palmares.
Program: Antonio Vivaldi – ”Anotimpurile”
Vlad Răceu – vioară solo
Cvartetul Arcadia: Ana Török – vioara I, Răsvan Dumitru – vioara a II-a, Traian Boală – violă, Zsolt Török – violoncel
Erich Türk – clavecin
Bilete pe www.eventbook.ro
Preț bilet: 50 lei (Biletul la eveniment include și o vizită gratuită la expozițiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, care poate fi făcută oricând, în programul de funcționare al muzeului, până la finalul lunii mai.)
- Published in EVENIMENTE TRECUTE




