Șantierul arheologic Merești, „Dâmbul Pipașilor”, Jud. Harghita
În interiorul arcului carpatic, mai exact în Cheile Vârghișului, pe o înălţime numită de localnici ”Dâmbul Pipaşilor”, se află aşezarea dacică de la Mereşti, înconjurată dinspre nord-est de munţii cei mari ai Harghitei şi dinspre sud-est de munţii Perşani.
Aşezarea dacică cuprinde ”Dâmbul Pipaşilor”, o înălţime conică cu pantele de sud-est, sud-vest şi nord-vest ce coboară abrupt spre râul Vârghiş, iar cea de nord-est mai lin, spre Câmpul Pietrii, pe care a fost amenajat un platou (6 m x 7 m), mai multe terase de dimensiuni variate (între 24 mp şi 720 mp) şi o parte a platoului din faţa dealului terasat.
Suprafaţa așezării, ce însumează aproximativ 3 ha, a fost delimitată pe platou de un val şi un şanţ, cunoscut de localnici sub denumirea de ”Şanţul Tătarilor”, ce se întinde pe o lungime de aproximativ 330 m de la ”Dâmbul Pipaşilor” până la muntele Malul de Sus.
Săpăturile arheologice sistematice au debutat în 1986 (colectivul de cercetare iniţial: St. Ferenczi şi V. Crişan). Ele au vizat, în primul rând, dealul fortificat, atenţia specialiştilor concentrându-se pe terasa a cincea, cea mai mare dintre terase, cu o suprafaţă de aproximativ 700 mp, din care au fost cercetaţi aproximativ 190 mp.
În suprafaţa cercetată au fost înregistrate urme de locuire din epoca bronzului (cultura Wietenberg), La Ténè şi din perioada medievală (secolele VII-VIII, XI-XIII).
În aşezarea geto-dacică au fost înregistrate două niveluri de locuire compacte, intercalate de un strat uniform de cenuşă şi cărbune, datorat, cel mai probabil, unui incendiu puternic.
Pe baza situaţiei stratigrafice, a complexelor şi a materialului arheologic înregistrat, cele două niveluri de locuire din epoca La Ténè au fost datate: de la sfârşitul secolului II şi până la sfârşitul secolului I a. Chr., primul nivel, şi de la sfârşitul secolului I a. Chr. şi în secolul I p. Chr., cel de al doilea nivel.
Materialul arheologic descoperit în aşezare se află în patrimoniul Muzeului Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc şi în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Piesele aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (însemnând cea mai mare parte a materialului descoperit în aşezare) sunt în curs de prelucrare, iar informaţiile intrate în circuitul ştiinţific (prin intermediul articolelor şi comunicărilor/conferinţelor) s-au bucurat de atenţia specialiştilor.
Informații oferite de dr. Cristina Popescu, arheologi MNIT
