iulie-august 2023
Situl arheologic Covasna – Cetatea Zânelor este situat la periferia orașului Covasna, pe Dealul Cetăţii. Cele mai numeroase descoperiri din sit aparțin epocii Regatului dac, dar s-a descoperit și materiale datate în epoca bronzului sau în Evul Mediu. Cercetările arheologice s-au concentrat în ultimele campanii în zona bastionului şi a zidului de pe Terasa a II-a. Aici s-au descoperit două edificii (I și II) orientate aproximativ E-V ce aveau acoperișul susținut de stâlpi din lemn. Până în anul 2023 nici unul dintre aceste două edificii nu a fost conturat în întregime, astfel că funcționalitatea lor nu a putut fi stabilită cu exactitate.
Campania din anul 2023 (iulie-august) a urmărit identificarea limitelor nordice și vestice ale Edificiului II, care nu fuseseră identificate anterior. Cercetarea nu s-a încheiat, dar din informațiile obținute până acum Edificiul II pare să fi avut patru rânduri de stâlpi de susținere, câte 10 pe șir, excepție făcând un șir central, cu 11 stâlpi. S-au găsit în special fragmente ceramice dacice dar și obiecte din bronz, fier, sticlă sau piatră. De asemenea cantitatea de oase animale descoperite a fost una deosebită.








