ZMEA
Zei și muritori din Egiptul antic
Proiect finanțat din Granturile SEE 2014-2021, prin Programul RO-CULTURA
Contract nr. RO-CULTURA-A1-2/2020/31.01.2020
Perioada de desfășurare a proiectului: februarie 2020 – iunie 2022
Valoarea contractului: 615.547,61 LEI (128.719,10 EURO)
Echipa:
Management: Felix Marcu, George Cupcea, Victoria Barabas
Implementare: Eugenia Beu-Dachin, Irina Nemeti, Diana Bindea, Ioana Cova, Sabin Grapini, Monica Bodea, Sanda Man.
Obiectivul general: punerea în valoare a colecției egiptene prin realizarea unei expoziții inovative, cu obiecte conservate și restaurate
La începutul secolului XX Muzeul Ardelean din Cluj a fost beneficiarul unor donații care au contribuit la realizarea unei valoroase colecții egiptene. Ulterior, acestea au intrat în gestiunea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Colecția egipteană se constituie în special din obiecte votive şi funerare, cea mai importantă piesă reprezentând-o o mumie umană așezată într-un sarcofag de lemn pictat provenind de la Gamhud (Egipt). Colecția include și câteva organe sau părți ale corpului uman mumificate (mână, faluși, plămân), dar și unele mumii animale – șoim, păsări, crocodil; tot din categoria pieselor funerare fac parte și statuetele ushebti, de faianță glazurată sau lemn pictat. Galeria obiectelor votive este completată de statuete de divinități precum Isis, Osiris, Harpokrates.
Proiectul ZMEA este unul interdisciplinar și are mai multe obiective specifice, printre care: conservarea şi restaurarea colecţiei egiptene, precum şi punerea ei în valoare prin realizarea unei expoziții moderne, integrate atât din punct de vedere vizual cât și informațional în galeria expozițiilor internaționale dedicate acestei teme; perfecționarea unor muzeografi, restauratori, conservatori prin colaborarea cu specialiști de la Muzeul de Arte Frumoase și Facultatea de Arte Plastice din Budapesta; folosirea unor metode moderne de investigație (fotografii speciale cu filtre UV și în infraroşu, CT și radiografii RX ale mumiilor, scanări 3D ale unor piese); realizarea unui film documentar, dar și a unui catalog de specialitate.
Colaborarea cu instituții precum Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca pentru investigațiile de imagistică medicală, dar și cu Universitatea Tehnică pentru scanări 3D ale unor piese din colecție a condus la sporirea cunoștințelor privind artefactele și a facilitat interpretarea acestora, dar și aprecierea degradărilor interne.
Catalogul de specialitate și materialele informative sub formă de autocolante printabile pe pereți, filmul documentar, dar și înregistrări ale investigațiilor CT și raze X, ale scanărilor 3D vor completa spectacolul vitrinelor.




- Published in PROIECTE
PHARMATRANS
Proiect de cercetare exploratorie
All Things Apothecary in 16th-20th-century Transylvania. The History of Pharmacy Collection in Cluj-Napoca. Farmaciile secolelor XVI-XX din Transilvania. Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca
cod PN-III-P4-ID-PCE-2020-1562
Finanțat de la bugetul de stat, prin UEFISCDI
Suma totală a contractului: 1.192.842 lei
Desfășurare: 2021-2023
director proiect Dr. Gruia Ana-Maria
echipa: Dr. Maria Pakucs-Willcocks, Dr. Ioana Gruiță, drd. Ioana Cova, dr. Alexandru Rădulescu
colaboratori: Dr. Márta Guttmann, Dr. Kovács Zsolt, Dr. Magó Andrea Beatrix, Cornelia Rotariu, Radu Cordoș, Tudor Tomescu
Scopul general al proiectului constă din realizarea primului catalog exhaustiv al Colecției de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca și distribuirea sa unei game largi de specialiști și publicului larg, pe plan internațional. Echipa are în vedere un catalog în șase volume, în limba engleză, publicat de către o editură acreditată din România. Catalogul va fi disponibil și online, în format pdf, pe site-ul proiectului (în curs de realizare).
Proiectul vizează și o serie de obiective intermediare/secundare:
O1. Vizitarea unor muzee europene reprezentative de istoria farmaciei, pentru a le permite membrilor echipei o documentare comparativă privind strategii curente de conservare, restaurare și expunere a unor astfel de bunuri de patrimoniu, achiziționarea altor cataloage de colecție și lucrări bibliografice relevante, precum și crearea unei rețele de specialiști în domeniu.
O2. Curățarea, consolidarea și restaurarea artefactelor din colecție care necesită astfel de intervenții specializate (cca. 500 de bunuri de patrimoniu de diferite tipuri).
O3. Obținerea de cunoștințe noi legate de artefactele din colecție, prin cele mai noi metode: investigații microscopice, micro-fotografii și analize chimice specializate a unor mostre de materia medica păstrate în unele dintre vechile recipiente.
O4. Transcrierea, traducerea și analiza tuturor manuscriselor din colecție, mare parte inedite.
O5. Cercetarea și prezentarea celor mai importante noi descoperiri privind istoria farmaciei transilvănene din secolul al XVIII-lea obținute pe baza cercetării colecției în cadrul unor conferințe internaționale și prin cel puțin 3 articole în reviste de prestigiu (ISI/ErihPlus).
O6. Promovarea proiectului, a activităților sale și a rezultatelor, prin: un website propriu (română-engleză), postări pe rețele de socializare, lansare de carte în 2023.
Pentru mai multe informații, vă invităm pe pagina proiectului vezi site-ul proiectului:
- Published in PROIECTE
MNIT Share
MNIT Share este un proiect care își propune promovarea a două dintre cele mai valoroase colecții românești din patrimoniul MNIT, relevante pentru istoria Transilvaniei: Colecția de icoane pe sticlă transilvănene ”Ion Mușlea” și Fondul personal documentar ”Alexandru Lapedatu”. Ambele colecții au aparținut unor personalităţi de prim rang ale culturii românești, pionieri ai cercetării ştiinţifice sistematice, întemeietori de școală, cu rol major în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național. Activând în principal în perioada interbelică, au contribuit decisiv la uniformizarea și reformarea instituțională pe bază științifică a cercetării românești în domeniul patrimoniului.
Echipa de proiect: Ioana Gruiţă, Ioana Cova, Andrea Demjen, Márta Guttmann, Diana Varga
Proiectul a fost co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este realizat în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean Satu Mare şi Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
- Published in PROIECTE
- 1
- 2





