DESCHIDEREA LAPIDARIULUI MEDIEVAL ȘI PREMODERN
Luni, 30 octombrie 2023, de la ora 17.00.
După 30 de ani, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei deschide porțile Lapidariului Medieval și Premodern. Vă invităm, așadar, la acest eveniment important pentru istoria Transilvaniei, luni, 30 octombrie 2023, de la ora 17.00.
Lapidariul medieval și premodern constituie una dintre cele mai mari colecții de acest gen din țară, compusă din monumente arhitectonice romanice, gotice și renascentiste, din monumente sculpturale baroce, dintr-o colecție vastă de monumente funerare renascentiste, baroce și neoclasice și din colecția copiilor în ghips a diferitelor tipuri de monumente funerare și sculpturale medievale din Transilvania.
Expoziția de față își propune reorganizarea lapidariului pe criterii tematice și cronologice, restaurarea tuturor exponatelor, precum și punerea în valoare a acestora cu ajutorul unui design modern, dedicat atât specialiștilor, cât și publicului larg.
𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝗱𝗲𝗿𝗲:
17:00 – vernisajul expoziției în prezența oficiliatăților și a specialiștilor în domeniu;
17.45 – 18:45 – vizitarea expoziției în grupuri ghidate;
19.00 – 𝗿𝗲𝗰𝗶𝘁𝗮𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰ă 𝘃𝗲𝗰𝗵𝗲:
𝗔𝗻𝗮𝘀𝗮𝗺𝗯𝗹𝘂𝗹 𝙁𝙤𝙣𝙩𝙚 𝙙𝙞 𝙂𝙞𝙤𝙞𝙖
Dénes Anna, vioară
Dénes Csongor, vioară
Csata István, viola da gamba
Amalia Erdős, clavecin
Intrarea liberă.
Vă aşteptăm cu drag și vă mulțumim dacă ne ajutați să ne organizăm mai bine, confirmând prezența dumneavoastră la eveniment și la recital până joi, 26 octombrie, ora 16.00, la adresa: secretariat@mnit.ro.
- Published in EVENIMENTE TRECUTE
ÎN OCTOMBRIE REDESCHIDEM LAPIDARIUL MEDIEVAL ȘI PREMODERN
Ne-am propus ca în luna octombrie să redeschidem Lapidariul medieval și premodern al muzeului care este cea mai mare colecție de acest gen din țară, compusă din monumente funerare, arhitectonice și sculpturale din secolele XIII-XIX, provenite din achiziţii, donaţii, demolări şi din săpături arheologice sistematice sau de salvare.
Urmăriți-ne pentru a afla mai multe detalii despre evenimentul de deschidere pe pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/mnitcluj
- Published in EVENIMENTE TRECUTE
SE PRELUNGEȘTE EXPOZIȚIA ARTA COSITORULUI TRANSILVĂNEAN (SECOLELE XVI-XIX)
Avem bucuria de a vă anunța că expoziţia temporară Arta cositorului transilvănean (secolele XVI-XIX). Funcţie şi iconografie, organizată de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca și găzduită la Casa Argintarului din Bistrița-Năsăud (str. Dornei, nr. 5), Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud se prelungește până în data de 27 noiembrie 2023.
Dacă vreți să aflați mai multe despre expoziție:
- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
PIOTR KROCHMALSKI. WORKS ON PAPER
Vineri, 15 septembrie, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei se deschide o serie de manifestări artistice iniţiate de WIT Szkoła Wyższa pod auspicjami PAN [Universitatea WIT sub auspiciile Academiei Poloneze de Științe] şi curatoriate de prof. dr. habil. Vlad Țoca și de dr. Ioana Gruiță, specialist MNIT în istoria artei.
Expoziţiile vor fi deschise publicului în perioada 15 – 29 septembrie 2023.
Prima dintre ele este 𝙋𝙞𝙤𝙩𝙧 𝙆𝙧𝙤𝙘𝙝𝙢𝙖𝙡𝙨𝙠𝙞: 𝙒𝙤𝙧𝙠𝙨 𝙤𝙣 𝙥𝙖𝙥𝙚𝙧.
Explicând motivațiile acțiunilor sale, Piotr Krochmalski își exprimă neîncrederea în permanența materialului. El știe despre picturile pe papirus egiptean care au supraviețuit, dar nu vrea să creadă că și hârtia poate rezista secole întregi.
Creativitatea spontană și dezinteresată dezvăluie cu siguranță caracterul artistului în cel mai înalt grad și îi conferă un loc de frunte printre cei pricepuți cu mâna, ochiul, inima și mintea. Piotr Krochmalski este una dintre acele rare expresii poloneze ale suprarealismului, dar, în același timp, dezvăluie o sensibilitate excepțională la culoare. Este un pictor excelent, cu un desen la fel de excelent. Și ce dacă e pe hârtie! Atâta timp cât este bun pe orice.

- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
EXPOZIȚIE REDESCHISĂ LA MUZEUL REFORMAT
Odată cu începerea noului an școlar 2023-2024, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei anunță redeschiderea expoziției Memoria lui Petőfi și relicvele Revoluției și luptei de eliberare maghiare din 1849-49. Aceasta a fost organizată de MNIT și Institutul Liszt din Sfântul Gheorghe în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, 16-20 august 2023.
Expoziția continuă să fie găzduită de Muzeul Reformat al Eparhiei Reformate din Cluj-Napoca (P-ța Avram Iancu, Nr. 14), și poate fi vizitată de public în perioada 11- 29 septembrie, doar în zilele de luni și vineri, între orele 10-13. Pentru elevi se asigură (la cerere) ghidaje în limbile română și maghiară, prin programare prealabilă la numărul de telefon: 0749646362 (Mitu Melinda)
- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
MEMORIA LUI PETŐFI ȘI RELICVELE REVOLUȚIEI ȘI LUPTEI DE ELIBERARE MAGHIARE DIN 1848-49
din 14 august 2023, Muzeul Reformat al Transilvaniei, Cluj-Napoca
.
.
MNIT este co-organizator al expoziției temporare ”Memoria lui Petőfi și relicvele revoluției și luptei de eliberare maghiare din 1848-1849”, deschisă în data de 14 august 2023, la Muzeul Reformat al Transilvaniei, Cluj-Napoca. Expoziția a fost organizată cu prilejul aniversării a 175 de ani de la revoluția și lupta de independență maghiară de la 1848-49 și a 200 de ani de la nașterea poetului Sándor Petőfi.
În cadrul acestei manifestări, MNIT este prezent cu cca. 50 de piese muzeale provenite în special din colecțiile Muzeului de Relicve ale Revoluției de la 1848-49 din Cluj. Acest muzeu a fost o instituție culturală maghiară înființată în anul 1892, cu scopul de a colecta obiecte, documente și date istorice referitoare la revoluția maghiară. O parte semnificativă din patrimoniul Muzeului de Relicve ale Revoluției de la 1848-49 a ajuns în administrarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei în anul 1976.
Expoziția etalează obiecte de folosință cotidiană aparținând atât unor mari personalități – Lajos Kossuth, Iosif Bem, Sándor Teleki, Áron Gábor – cât și unor personaje mai puțin cunoscute sau chiar anonime, ale căror destine au fost strâns legate de evenimentele din 1848-49.
Organizatori: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, respectiv Muzeul Național Secuiesc și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, din Sfântu Gheorghe
Parteneri: Muzeul Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc.
Curatorii expoziției: Melinda Mitu, muzeograf MNIT și Zsuzsanna Szebeni, director Institutul Liszt, Sfântu Gheorghe
Au mai colaborat: Ovidiu Muntean, Ana Gologan (din partea MNIT) și Horváth T. Iringó (din partea Muzeului Reformat din Cluj-Napoca)
- Published in COLABORĂRI, EXPOZIȚII TRECUTE
IN MEMORIAM GYARMATHY ZSIGÁNÉ
16 august – 24 septembrie 2023, Muzeul Etnografic al Transilvaniei
În cadrul Zilelor Culturale Maghiare, MNIT a colaborat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei pentru expoziția In memoriam Gyarmathy Zsigáné, oferind copii după fotografii care o reprezintă pe doamna Zsigmond Gyarmathy, născută Etelka Hory (1845-1910), „Marea Doamnă a Călatei”, o scriitoare prolifică a timpului, creatoarea industriei casnice textile din zona Călata.
Expoziția a fost organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, curator: Tekla Tötszegi, director, muzeograf, în colaborare cu Arhivele Naționale-Direcția Județeană Cluj, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”.
Din partea MNIT a colaborat: Melinda Mitu, muzeograf MNIT.
- Published in COLABORĂRI, EXPOZIȚII TRECUTE
BISERICA NOASTRĂ SFÂNTUL MIHAIL – lucrările de reabilitare în fotografii 2018-2022
.
.
august 2023
Toată luna august, Instalația „10 x 10” va găzdui povestea procesului de reabilitare a Bisericii Romano-catolice „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca, unde cercetarea arheologică a fost coordonată de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Expoziția este propusă în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj-Napoca (14-20 august 2023).



- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
150 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT MEDICAL LA CLUJ
.
.
30 iunie 2023 – 14 mai 2024, Muzeul Școlii Medicale Clujene, str. Emil Isac nr. 13 din Cluj-Napoca – expoziție în colaborare.
În luna iunie 2023 Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a răspuns invitației Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca de a colabora la organizarea expoziţiei temporare 150 de ani de învățământ medical la Cluj. Aceasta afost vernisată în data de 30 iunie 2023, cu ocazia ceremoniei de inaugurare a Muzeului Școlii Medicale Clujene.
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei este prezent în cadrul acestei expoziții cu cinci bunuri culturale de mare valoare istorică, cum ar fi: un sigiliu rotund din oţel şi alamă al Facultății de Medicină a Universității Regale Maghiare din Cluj (din anul 1872); o ștampilă cu mâner de lemn a Secției Medicale a Societății Muzeului Ardelean din Cluj (din anul 1879); un sigiliu din alamă, fără mâner, al fostului Institut medico-chirurgical regal din Cluj (sfârșitul secolului al XIX-lea), precum și două insigne. Acestea au fost emise cu ocazia celui de-al XXXII-lea Congres al medicilor și naturaliștilor maghiari din Cluj, din anul 1903, respectiv pentru Asociația studenților mediciniști ai Universității Regale Maghiare de Știință „Francisc Iosif” din Cluj.
Curator: dr. Oana Habor
Muzeul Școlii Medicale Clujene este situat pe Str. Emil Isac nr. 13 din Cluj-Napoca și poate fi vizitat în baza unei programări prealabile.
Expoziția va fi deschisă până la data de 14 mai 2024.





- Published in COLABORĂRI, EXPOZIȚII TRECUTE
CONSERVÂND PATRIMONIUL CELORLALȚI
.
.
14 iunie- 17 iulie 2023, Muzeul Civilizației Urbane – expoziție în colaborare
Participați: Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Bran, Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, Muzeul Prima Școală Românească și Asociația ERMIS. Expoziția expune costume tradiționale, textile arheologice, piese de mobilier, carte veche, vederi, hărți și documente din colecții private și publice, piese tratate curativ în mediu anoxic, tehnică inovatoare, non-invazivă.
Expoziția face parte din proiectul „Pro patrimonio. Conservând și salvând patrimoniul celorlalți”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Muzeul de Etnografic Brașov în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Bran, Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, Muzeul Primei Școli Românești și Asociația ERMIS Brașov a implementat un proiect de schimb de bune practici între specialiștii din muzee și deținătorii de patrimoniu din mediu public și privat.




- Published in CONSERVARE ȘI RESTAURARE, EXPOZIȚII TRECUTE












