Proiectul de restaurare al porții praetoria (de nord) a castrului de la Bologa, finanțat prin PNRR – Ruta castrelor, a prilejuit cercetări preventive pe incinta de nord, la mai bine de 4 decenii după cele realizate de N. Gudea, desfășurate în lunile iunie-iulie și octombrie.

Rezultatele au fost foarte interesante, fiindcă au fost scoase la iveală cel puțin două faze ale incintei. Prima, faza de lemn, prezenta un val de pământ pe coama căruia stătea o palisadă de lemn, și care avea în față două șanțuri în „V”. La suprafața valului au mai fost identificate și urmele unor structuri de lemn pe stâlpi, care puteau să fi făcut parte din instalațiile de poartă sau turn de poartă. Faza de piatră are deja un zid de incintă de piatră, lat de 1,40 m, și două șanțuri foarte late în față (de 5, respectiv 7 m). Tot în această etapă, poarta, cu cele două turnuri de piatră, va fi fost blocată, la un moment dat, pentru a restricționa circulația pe acest traseu.

Cercetările ne-au ajutat să înțelegem mai bine maniera de funcționare a incintei castrului și succesiunea stratigrafică a sitului în general.

În perioada martie–iunie 2023 au fost reluate și finalizate cercetările arheologice în cadrul proiectului de reabilitare a Castelului Barcsay-Bánffy de la Gilău. Săpăturile din 2023 au afectat zona din fața aripii estice a castelului și au identificat elementele sistemului defensiv, precum și urmele unei clădiri.

În cadrul proiectului de reabilitare a Castelului Barcsay-Bánffy de la Gilău au fost continuate și finalizate săpăturile arheologice preventive inițiate în anii precedenți. Castelul este amplasat în imediata vecinătate a castrului auxiliar roman de cavalerie, în care a staționat ala Siliana. Prima menționare a cetății se datează din 1428, când aceasta a fost proprietatea episcopului Transilvaniei. Legat de clădirile din evul mediu dispunem doar de câteva date documentare sporadice, respectiv de câteva elemente arhitecturale renascentiste târzii. Mult mai bine documentată este epoca modernă timpurie, în primul rând reamenajările inițiate în 1639 de către principele György Rákóczi I. În urma acestora clădirile din curtea cetății medievale au fost demolate, iar cele noi construite au fost lipite de zidul de incintă, transformând astfel cetatea medievală într-un castel patrulater cu patru aripi și cu câte un turn în cele patru colțuri. Castelul a fost înconjurat de un șanț lat de apărare. După această perioadă de înflorire, în timpul răscoalei conduse de Francisc Rákóczi al II-lea castelul, aflat la vremea aceea în proprietatea familiei Bánffy, a fost asediat de mai multe ori și apoi lăsat în paragină. Ultima reconstruire a avut loc în secolul al XIX-lea, când a fost astupat și șanțul de apărare.

Cercetările în primăvara–vara anului 2023 s-au desfășurat la est de castel. În fața turnului nord-estic și cel sud-estic a fost surprins șanțul de apărare și zidul de contraescarpă al acestuia care a înconjurat castelul, fiind identificat în mai multe puncte pe parcursul cercetărilor anterioare. În fața șanțului mare a fost descoperit în ambele puncte menționate încă un șanț de dimensiuni mai mici, paralel cu acesta. La aprox. 30 m est de la aripa estică a castelului a fost identificat colțul unei clădiri cu ziduri din piatră, probabil din epoca medievală târzie – modernă timpurie. Clarificarea cronologiei și a funcționalității acesteia necesită cercetări suplimentare în viitor.

În lunile august – septembrie s-a desfăşurat o nouă campanie de cercetări arheologice sistematice în situl de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia (jud. Hunedoara). 

În perioada menţionată, au fost extinse săpăturile de pe terasa a IX-a, din perimetrul sanctuarului, unde au fost descoperite în anii anteriori vestigiile unui templu de tipul aliniamentelor. În campania recentă au fost identificate baze de calcar şi amenajări care detaliază planimetria edificiului de cult.

Totodată, au fost obţinute informații cu privire la edificiul din prima fază care a sfârşit în urma unui incendiu și ale cărui resturi au fost răspândite pe o suprafață foarte mare (sute de metri pătraţi).

Cercetările au fost finanțate de Consiliul Județean Hunedoara și de Ministerul Culturii, iar echipa a fost compusă din arheologi şi studenţi ai Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Universităţii Babeş-Bolyai, Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, Muzeului Judeţean Mureş.

CERCETĂRI ARHEOLOGICE SISTEMATICE, CAMPANIA 2023

Viorica Rusu-Bolindeț

            În campania anului 2023, desfășurată în perioada 8-25 septembrie, săpăturile arheologice s-au concentrat în cele două secțiuni aflate în curs de cercetare pe latura sudică a complexului, denumite SXIX/14 și SXX/16, în vederea dezvelirii elementelor constructive ale Clădirii romane II – un edificiu de mari dimensiuni, care aparține ultimei faze de existență a complexului cercetat (secolul III p. Chr.) (Fig. 1). Obiectivul principal l-a constituit continuarea cercetării în interiorul celor două încăperi ale Clădirii romane II – camerele W1 și W2 – pentru a ne edifica asupra modului de organizare internă a acestora.

Însă datorită cantității impresionante de artefacte descoperite, una dintre activitățile principale desfășurate în campania acestui an a constituit-o evidența și prelucrarea materialelor arheologice descoperite în campaniile 2017-2023. Cu ajutorul echipei constituite din studenți și masteranzi ai Facultăților de Istorie ale Universităților “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, au fost identificate, inventariate, fotografiate și introduse în azele de date (în format Acces și Excel) (Fig. 2-5) materialul tegular ștampilat (Fig. 6) și alte tipuri de artefacte ceramice, încadrate în categoria “small finds”. Ele reprezintă cele mai importante categorii de piese descoperite, al căror studiu este esențial pentru stabilirea etapelor de existență și funcționare ale Palatului guvernatorului, după cum distribuirea lor ne oferă date prețioase pentru stabilirea funcționalității diferitelor clădiri descoperite în cadrul complexului.

Astfel, au fost prelucrate în jur de 500 de cărămizi, țigle, olane, pilae de hypocaust sau tegulae mammatae care au fost ștampilate cu sigla legiunii a XIII-a Gemina sau cu ștampila aceleași unități militare, însoțită de antroponime (de numele comandanților soldaților care realizau materialele de construcție în cărămidăriile legiunii) (Fig. 7). Lor li s-au adăugat și materiale similare care au fost confecționate de trupele însărcinate cu paza guvernatorului, frecvent fiind întâlnite ștampilele trupei de pedites singulares (pedestrași) (Fig. 8) și cele are poartă numele generic al gărzii –numerus singularium sau singulares. De asemenea, au fost prelucrate 100 artefacte ceramice, îndeosebi ceramică fină de masă, dar și recipiente de transport – amfore de import care au adus vin și ulei de măsline din centre vestice și orientale ale Imperiului roman (Fig. 9)-, precum și lămpi ceramice folosite pentru iluminat etc. S-a continuat totodată și scanarea 3D a 20 dintre cele mai reprezentative piese descoperite în praetorium consularis în campaniile menționate (Fig. 9-10), în vederea pregătirii monografiei arheologice, a valorificării istorico-arheologice și a popularizării sitului.

Dacă doriți să aflați mai multe despre șantierul de la Apulum, aveți mai jos o prezentare generală, alături de istoricul cercetării.

PREZENTARE GENERALĂ

Palatul guvernatorului consular al Daciei romane (praetorium consularis) de la Apulum (Fig. 1) reprezenta sediul oficial al administrației provinciale, fiind în fapt o combinaţie între o instituţie publică de prim rang a provinciei şi reşedinţa privată a guvernatorului. El a fost amplasat la est-sud-est de castrul legiunii a XIII-a Gemina și era un complex rezidențial de mare întindere (ocupând un areal de cca 6 hectare), care cuprindea mai multe aripi, unde guvernatorul și numerosul său staff își desfășurau activitatea. Inițial sediul guvernatorului a fost amplasat în capitala provinciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. După reforma administrativă realizată de împăratul Marcus Aurelius în 168 p. Chr., Palatul guvernatorului a fost mutat la Apulum, care, prin prezența legiunii a XIII-a Gemina și a reprezentantului împăratului în Dacia, a unui legatus augusti pro praetorae de rang consular, a devenit capitala politică a provinciei.

Planul vestigiilor aparţinând Palatului guvernatorului dezvelite până în acest moment include atât sediul oficial al acestuia (unde se aflau birourile ofiţerilor şi subofiţerilor săi – officium consularis -, camere destinate activităţilor economice şi personalului, temple închinate unor zeităţi romane etc.), cât şi reşedinţa sa privată.

ISTORICUL CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE

a. Cercetări arheologice anterioare (1888-1908; 1943; 1962)

Partea cea mai importantă a Palatului guvernatorului a fost dezvelită de Adalbert Cserni, primul director al Muzeului din Alba Iulia. În intervalul 1888-1908, acesta a dezvelit o suprafaţă de aproximativ 13000 m², într-o zonă situată pe atunci în glacis-ul fortificaţiei austriece (Fig. 2, nr. 1; Fig. 3), la circa 130 m spre est de „zidul cel mai sudic al cetăţii” (în prezent, zona aflată la circa 150 m sud de actuala biserică reformată de pe B-dul Regele Ferdinand şi până la fosta Fabrică de spirt). A. Cserni a descoperit atunci un vast edificiu, pe care l-a denumit „marile therme” (băi) romane de la Apulum, datorită numărului mare de camere dotate cu bazine şi cu instalaţii de încălzire. Vestigiile respective reprezintă o parte importantă a Palatului guvernatorului consular al celor trei Dacii, identificare făcută recent de către I. Piso şi Al. Diaconescu pe baza inscripţiilor dedicate guvernatorilor de ofiţeri şi subofieri din staff-ul său, precum şi după numărul impresionant de ştampile pe materiale tegulare, în care apar numele trupelor însărcinate cu paza guvernatorului.

Părţi din acelaşi complex au fost descoperite la nord, nord-est şi nord-vest de săpăturile lui A. Cserni  respectiv de-a lungul căii ferate Alba Iulia-Zlatna (1943) şi pe locul de amplasament al actualului Colegiu economic „Dionisei Pop Marţian” de pe actuala str. Octavian Goga nr. 11, fosta str. Dobrogeanu Gherea, ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate de Al. Popa și I. Berciu (1962) (Fig. 2, nr. 2-3). Arheologii albaiulieni au descoperit ruinele unui ansamblu de clădiri, dezvelite pe o suprafaţă 575 m².^. Printre acestea se remarcă un edificiu de proporţii impresionante, alcătuit din mai multe încăperi decorate cu tencuială pictată cu nuanţe de roşu pompeian, prevăzute cu scări impozante din marmură şi dotate cu instalaţii de încălzire. Săpături preventive recente au fost efectuate recent în același areal de către A. Timofan, R. Ota (2007) și O. Oargă (2019) (Fig. 2, nr. 5-6).

b. Cercetări arheologice recente (1992-2003; 2007-prezent)

Cele mai recente cercetări arheologice au fost efectuate în ultimii 30 de ani pe str. Munteniei (1992-prezent), fiind realizate de Viorica Rusu-Bolindeț (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca) și colaboratorii săi de la Muzeul Național al Unirii, al Direcției Județene de Patrimoniu Alba și ai Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia într-o zonă care se situează la circa 150 m sud şi sud-vest de marele edificiu dezvelit de Adalbert Cserni şi la 100 m vest de descoperirile făcute de I. Berciu şi Al. Popa în 1943 şi 1962 (Fig. 2, nr. 4; Fig. 3). Clădirile monumentale, similare cu cele descoperite de arheologii precedenți, ca şi materialele arheologice descoperite aici, dovedesc faptul că ele aparţin aceluiaşi complex, reprezentat de sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii.

În perioada 1992–2001 (Fig. 4), cercetările arheologice s-au concentrat pe o suprafață de 60 x 18 m, care fusese distrusă prin excavare, aflată în zona central-nordică a rezervației arheologice, în vederea cunoașterii elementelor constructive și a stratigrafiei sitului (Fig. 5-8). În perioada 2001–2003 și 2007–2022 s-a continuat dezvelirea vestigiilor din zona aflată pe laturile de sud şi de est ale rezervaţiei arheologice (Fig. 9-11). Au fost deschise 3 secțiuni pe latura sudică a sitului: SXVIII/07 (cercetare finalizată); SXIX/14 și SXX/16 (cercetare în curs) și una pe latura estică – SXVII/01(cercetare încheiată).

Au fost cercetate astfel 20 de secțiuni și casete, care însumează 1000 metri pătrați din totalul de 3000, care constituie perimetrul părții păstrate din Palatul guvernatorului de la Apulum. Principalele rezultate ale acestor cercetări o constituie identificarea unor noi clădiri care aparțin comlexului, precum și rafinarea cronologiei construcțiilor care au aparținut complexului reprezentat de praetorium consularis de la Apulum;

De asemenea, au fost efectuate cercetări interdisciplinare (tomografie de rezistivitate electrică (ERT) (Fig. 12), magnetometrie, fotogrametrie, 3D modeling (Fig. 13), scanare 3D a artefactelor descoperite (Fig. 14-15), realizate de dr. Dan Ștefan (SC Vector Studio București) și dr. Călin Șuteu (SC GigaPixel SRL), pentru completarea informațiilor necesare cercetării arheologice a complexului, pentru valorificarea științifică a rezultatelor și cunoașterea de către publicul larg a clădirilor și a artefactelor descoperite.

Cercetarea arheologică este în curs, fiind concentrată acum pe laturile de sud și est ale sitului.

SUPRAFAŢA TOTALĂ CERCETATĂ

În stadiul actual al cercetărilor, praetorium consularis de la Apulum a fost dezvelit pe o suprafață de aproximativ un hectar și jumătate (14500 m²), ceea ce reprezintă unul dintre cele mai impresionante complexe de acest tip descoperite în Imperiul roman. El nu a fost dezvelit în totalitate, cele șase puncte în care au fost semnalate și dezvelite ruine aparținând acestuia extinzând arealul în care acesta a fost construit la o suprafață mult mai mare, posibil de cca 6 hectare, ceea ce reprezintă cea mai mare suprafață ocupată de un sediu al guvernatorului unei provincii din Imperiul roman.

Având în vedere că se cunosc doar câteva asemenea praetoria ale guvernatorilor din Imperiu (Aquincum, în Pannonia Inferior, Carnuntum, în Pannonia Superior, Colonia Claudia Ara Agrippinensium, în Germania Inferior, Mogontiacum, în Germania Superior, Dura Europos, în Syria, și Caesarea Maritima, în Iudea), orice noi informații despre un asemenea tip de monument sunt prețioase atât pentru înțelegerea structurilor oficiale ale statului roman în provincii, cât și pentru conștientizarea importanței patrimoniului în dezvoltarea unei țări.

MATERIALELE ARHEOLOGICE DESCOPERITE

Artefactele descoperite, atât în săpăturile anterioare, cât şi cele mai recente, sunt foarte variate. Astfel, au fost găsite inscripţii puse de guvernatori ai provinciei sau de membri ai staff-ului său în cinstea divinităţilor sau ale împăraţilor.

Predominant apoi (75%) este materialul tegular ştampilat – cărămizi, ţigle, olane – care poartă sigla legiunii a XIII-a Gemina, însoţită de antroponime (nume de centurioni sau de meşteri care activau în cărămidăria unităţii militare). Lor li se adaugă un număr mare de ştampile ale trupelor speciale însărcinate cu paza guvernatorului: pedites singulares (pedestraşi), equites singulares (cavaleri) şi numerus singularium (numele generic al formaţiei de luptă în care erau organizate gărzile guvernatorului).

De asemenea, au fost descoperite obiecte din os (ace de păr şi de cusut, jetoane), din metal (piese de echipament militar sau de podoabă, confecţionate din bronz şi argint; două plăcuțe votive cu reprezentarea divinităților Fortuna și Mercur), ceramică (de lux şi comună) etc. Nu lipsesc descoperirile monetare, între care se remarcă două tezaure descoperite de A. Cserni, însumând peste 500 de monede din bronz şi argint, tezaurizate din vremea Severilor şi până în timpul împăratului Aurelian.

VALORIFICAREA ISTORICO-TURISTICĂ

Praetorium consularis de la Apulum este un monument unicat pe teritoriul României și unul dintre puținele cunoscute și păstrate în Imperiul roman. Împreună cu efortul amplu de punere în valoare a Cetăţii Vauban şi a vestigiilor arheologice anterioare acesteia (porta principalis dextra și principia castrului legiunii a XIII-a Gemina, părţi ale fortificaţiei medievale) şi de creare a atmosferei specifice perioadei habsburgice, integrarea unei părţi a Palatului guvernatorului Daciei romane sub forma unui Centru cultural de artă şi arheologie sau parc arheologic în circuitul de vizitare nu ar face decât să mărească valoarea istorico-turistică a oraşului Alba Iulia.

LISTA ILUSTRAȚIEI

Fig. 1. Imagine satelitară cu castrul legiunii a XIII-a Gemina și amplasarea Palatului guvernatorului (autori Călin Șuteu, Anca Timofan, Radu Ota).

Fig. 2. Imagine satelitară cu amplasarea planurilor generale ale săpăturilor arheologice efectuate în cele 6 puncte cercetate din Palatul guvernatorului de la Apulum în perioada 1888-2022, cu delimitarea arealului ocupat de praetorium consularis: 1. complex de clădiri – A. Cserni, 1888-1908; 2. clădire publică – I. Berciu, 1943; 3. clădire publică – I. Berciu și Al. Popa, 1962; 4. complex de clădiri – V. Rusu-Bolindeț et alii, 1992-2019; 5. complex de clădiri, A. Timofan, R. Ota, 2007; 6. thermae – O. M. Oargă, 2019 (prelucrare Teodor Muntean, Florin-Ovidiu Botiș).

Fig. 3. Săpăturile arheologice făcute de Adalbert Cserni (1888-1908).

Fig. 4. Planul general al săpăturilor recente de pe str. Munteniei, amplasat pe ortofotoplan (autor Călin Șuteu, Iulia-Alexandra Iliescu).

Fig. 5. Clădiri din prima fază de piatră a părții de sud a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 6. Clădiri aparținând celor trei faze de piatră ale părții de sud a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 7. Podea și canalizare a camerei C (faza III de piatră) a părții de sud a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 8/1-2. Mozaic descoperit pe latura sudică a Palatului guvernatorului de pe str. Munteniei (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 9. Clădirile romane I și II, descoperite pe latura sudică a Palatului guvernatorului (secțiunea SXVIII/07) (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 10. Clădirea romană I și construcțiile anterioare descoperite pe latura sudică a Palatului guvernatorului (secțiunea SXVIII/07) (foto Viorica Rusu-Bolindeț).

Fig. 11. Vedere aeriană a clădirilor romane descoperite în cercetările arheologice din anii 2007-2018 pe latura sudică a complexului (secțiunile SXVIII/07, SXIX/14 și SXX/16) (autor Călin Șuteu).

Fig. 12. Tomografie de rezistivitate electrică (ERT) realizată pe latura sudică a secțiunii SXX/16 (autor Dan Ștefan).

Fig. 13. Digital elevation model (DEM) al laturii sudice a Palatului fguvernatorului (autor Călin Șuteu).

Fig. 14. Scanare 3D a altarului dedicat zeița Epona Augusta (IDR III/5.1, 71) (autor Călin Șuteu).

Fig. 15. Scanare 3D și utilizarea modelului mesh în realizarea ilustrației arheologice a unor artefacte descoperite pe sit – fragment de vas antropomorf (autor Călin Șuteu).

Pentru apărarea Daciei nordice, după războaiele marcomanice, a fost adusă la Potaissa de la Troesmis (Moesia Inferior) legiunea V Macedonica. Unitatea a fost dislocată pe frontul marcomanic, dar este probabil ca o vexilație de construcție să fi ales deja locul amplasarii noului castru lângă vicus-ul Potaissa, pe malul râului Arieș. După pacea de la începutul domniei lui Commodus legiunea campează la Potaissa de unde va pleca doar odată cu retragerea armatei și administrației romane din Dacia în timpul împăratului Aurelianus (270-275 p.Chr.).

Ruinele castrului s-au văzut pe Dealul Cetăţii până în secolul XIX atrăgând atenţia călătorilor şi a colecţionarilor de antichităţi ca Pierre Lescalopier, Stephanus Zamosius, Elek Csipkés, Balázs Orbán, J. F. Neigebaur, Károly Torma sau István Téglás.

În anul 1958 I. H. Crișan de la Institutul de Istorie și Arheologie al Academiei din Cluj a efectuat un sondaj arheologic în colțul de sud-est al castrului, în vederea amplasării unei case.

În anul 1971, cu ocazia excavărilor pentru construirea rezervoarelor de apă ale orașului, au început săpăturile arheologice sistematice, care au continuat de atunci anual, fără întrerupere. Cercetările arheologice sistematice se desfășoară și în prezent, putând fi numărate 52 de campanii anuale. Responsabilii acestor cercetări a fost, în 1971-1972 Constantin Daicoviciu, în 1973-2013, Mihai Bărbulescu, iar din 2014 până în 2023, Sorin Nemeti. Colectivul de cercetare este fomat în prezent din specialiști de la Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie G. E. Palade Târgu Mureș și Muzeul de Istorie Turda.

Din cercetările efectuate rezultă că avem a face cu un castru legionar tipic pentru cele construite în epoca împăratului Marcus Aurelius. Laturile lungi ale castrului măsoară cca. 573 m, iar laturile scurte 408 m. Cu suprafața de 23,37 ha castrul de la Potaissa se înscrie în dimensiunile obișnuite castrelor de legiune. Cercetările au fost publicate în lucrări cu caracter monografic, articole și studii care tratează diferite materiale descoperite în fortificația legionară și rapoarte arheologice anuale.

Campaniile succesive au condus la dezvelirea mai multor obiective arheologice: între 1971-1974 s-au cercetat barăcile și complexul de horrea din latus praetorii sinistrum, între 1975-1977 barăcile, bastionul din colțul nord-vestic și porta decumana, între 1978-1986 clădirea comandamentului (principia), între 1987-1992 baraca cohortei milliaria din latus praetorii dextrum. Mai multe campanii arheologice din anii 1993, 1995-2007 au avut drept scop cercetarea băilor castrului (thermae). În anul 1994 și anii 2008-2011 s-au continuat cercetările la clădirea comandamentului fiind dezvelite porticele, respectiv curtea acestui edificiu. Între anii 2012-2016 s-a cercetat zona praetentura sinistra unde a fost identificat complexul de centuriae (S. Nemeti). În anii 2017-2023 cercetările s-au concentrat asupra zonei de locuire civilă de la nord-vest de castru, în ceea ce se presupune a fi fost canabae-le.

Au fost acoperite cu pământ cazărmile și complexul de grânare și au fost executate lucrări de conservare fiind vizitabile clădirea comandamentului (principia), termele, porta decumana, bastionul de colț și bastionul de curtină. În ultimele campanii anuale de săpături arheologice au fost conservate primar ruinele care rămân vizibile. Din anul 2020 a demarat proiectul „Restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii V Macedonica, Potaissa-Turda” finanțat prin: „Programul Operational Regional 2014-2020 – Axa prioritara 5”, având ca obiectiv reabilitarea sitului în vederea introducerii în circuitul turistic.

 Șantierul arheologic Potaissa – Turda, campania 2023

Între anii 2017-2021 a fost cercetat un edificiu de tip domus, o casă din așezarea civilă (canabae) aflată lângă castrul legiunii.

În cursul campaniilor din anii 2022-2023 cercetările au contribuit la completarea planimetriei așezării civile, fiind continuate cercetările începute anterior în zona civilă prin investigarea unei suprafețe din zona centrală a rezervației, în vecinătatea drumului care traversează canabae-le ieșind prin porta decumana. A fost identificat un edificiu civil (Domus II) iar în campania din anul 2023 au fost cercetate în suprafață camerele sudice ale acestuia.