Pe 22 decembrie 2019, la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei se întâmpla un eveniment. Nu un vernisaj al vreunei expoziții, nu vreo dezbatere pe tema Revoluției, ci un spectacol de teatru, urmat de un concert de rock. Dacă vi se pare că aceste lucruri sunt oarecum în afara sferei istoriei, ei bine, nu. MNIT a încercat o colaborare cu proiectul de teatru-lectură Texte bune în locuri nebune, coordonat de actorul Ionut Caras, care s-a concretizat în spectacolul Oaia neagră de la Cluj. L-am invitat pe Ionuț în #curteadeistorie, ca să ne spună despre provocarea de a transpune fapte istorice în scenarii și, implicit, în artă.

I.C.: – Nu știu… Nu știu de unde mi se trage chestia asta cu istoria. E posibil că din școală, îmi amintesc că eram prin a 5-a sau a 6-a când dirigul, care era prof de istorie, ne mai scotea pe la case memoriale și pe la diverse obiective, pe străzi… Noi eram foarte încântați, era altceva decât istoria de manual. Odată, i-a spus neveste-sii că ”băiatul ăsta iubește istoria”. Eram de față și m-am simțit foarte mândru de asta. Era, totuși, o metodă alternativă pentru vremea aia, pentru anii `90. După care, cu anii, s-a mai topit în mine pasiunea asta. În liceu deja era istoria aia boring, ne plictiseam. După ani, se pare c-am regăsit plăcerea istoriei prin proiectele de la ”Texte bune”.

– De unde a venit nevoia asta de a croi proiecte în jurul unor fapte istorice?

I.C.: – Cred că dintr-o dorință de a mă exprima asupra unor probleme, dintr-o dorință de a mă revolta, folosindu-i pe alți revoltați.

– Adică te exprimi cumva, dar, în același timp, ești mai la adăpost în spatele vorbelor altora decât asumându-ți propriile vorbe?

I.C.: – Până la urmă, poate ei au zis-o mai bine ca tine. Și da, arta îți conferă un anumit adăpost. Dar e și un defect profesional, oarecum, de asumare în acest fel, prin personaj sau prin scenariu. Alexandru Dabija, care este un fan al proiectului ”Texte bune în locuri nebune” și care a susținut de la început ideea, mi-a spus o treabă: ”Vei ajunge la un moment dat să vorbești despre tine și vei vedea atunci dacă oamenii acceptă și ascultă.”

– Nu e ușor să creezi scenarii în jurul unor fapte istorice. Ba, din contră, e destul de delicat. Lucrezi cu ”adevăruri”, cu fapte obiective pe care le transpui subiectiv în ceva. Tu cum reușești să creezi o poveste dintr-un puzzle de mai multe fapte sau informații pe care le ai?

I.C.: – Pentru mine sunt niște provocări. Oricum sunt pasionat de Sherlock Holmes, îmi plac mult ”săpăturile” și am luat proiectele astea ca pe niște ”munci detectiviste”, ca să le spun așa. Îmi place să descopăr ce e în jurul unei informații. Pentru că nu fac astfel de show-uri numai dintr-o datorie de a vorbi despre aceste momente, ci și dintr-o plăcere. Plăcerea de a alege și de a potrivi piesele. Și exact la fel a fost și cu spectacolul despre Călin Nemeș, ”Oaia neagră de la Cluj”.

– Cât știai despre el înainte să ți se pună ”în brațe” problema de către MNIT?

I.C.: – Nu știam mare lucru despre el. Decât că a fost un revoluționar de la `89, student la actorie, care s-a sinucis. Era mai mult o legendă, așa cum știi despre toți cei care au avut destine mai ciudate prin breasla asta. Dar săpând, au început să apară fel de fel de lucruri. Când am auzit eu prima dată de Nemeș, mi-am adus aminte de Chubby Zaharia (Dorin -Liviu Zaharia). El era un tip care a făcut muzica pentru filmele ”Crucea de piatră” și ”Drumul aurului”. Ce făcea el… prelucra folclor. Era un tip pletos, care umbla în cămeșoi alb, mergea prin localuri, se urca pe mese, experimenta mereu. Cumva, avea aceeași boemie ca Nemeș. Sau, cel puțin, așa îl vedeam eu. Așa mi-l închipuiam eu pe Nemeș. Și Nemeș era neglijent, era sărac.Chiar și în felul de a se îmbrăca era de o neglijență studiată. Ăștia sunt oameni care se trezesc singuri dintr-o gaură și se autoeducă să iasă de acolo.

– Cum redai în scenariu acel echilibru dintre faptele istorice și artă?

I.C.: – Da, păi… Există, într-adevăr, scene pentru care nu ai text și care trebuie inventate la nivel de dialog. De exemplu, în ”Oaia neagră de la Cluj”, este scena aia cu telefoanele de la Securitate. Ea este, într-adevăr, amintită undeva prin materialele studiate, dar nu există text. A trebuit creată. E un risc să îți asumi tu acel text, dar e un risc plăcut. Unii vor fi de acord cu varianta, alții nu, dar, până la urmă, eu fac spectacolul și îmi asum asta.

– Figura lui Călin Nemeș este, oricum, controversată. E foarte sensibilă construcția acestui personaj, pentru a păstra și realitatea, dar, totuși, să nu-i afectezi memoria.

I.C.: – Da, e un personaj controversat, dar, în principiu, în jurul lui sunt două mari debate-uri: 1. dacă a făcut bine sau nu că a ieșit în stradă, aici discutându-se dacă e un gest de eroism sau un gest făcut la beție; 2. interpretarea sinuciderii, și anume dacă a venit ca un efect al dezamăgirii legate de starea lucrurilor de după Revoluție sau dacă a fost o alegere de natură romantică. Dar e clar că adevărul este întotdeauna undeva, la mijloc.

– Mi-ai spus în decembrie că te-ai gândit să scrii un poem în versuri, așa cum îți închipui că l-ar fi scris el. De ce ți-a venit asta și de ce nu l-ai mai scris?

I.C.: – Din tot ce aflasem despre el, e clar că era un tip cucerit de poezie, care cucerea până și femeile cu poezie. Mă rog, încerca, dar prietenii spun că nu-i prea reușea. Dar de-asta am ales ca tot ce zice să fie într-o formă poetică. Să fie în versuri. Așa că m-am întrebat: dacă ar trăi acum, cum ar scrie, cum și-ar răspunde în felul lui poematic despre ce e acum? Dar nu l-am mai scris până la urmă. După ce am găsit finalul piesei, nu mi s-a părut că mai merge poemul.

– Ți-l închipui pe Nemeș în vremurile de azi?

I.C.: – Mi-l închipui. Îl văd uneori fie ratat, neadaptat, într-un colț, într-o crâșmă. Fie, dacă ar fi avut cine să aibă grijă de el, mi-l imaginez jucând. Există persoane care nu reușesc dacă nu sunt îngrijite de altele. El cred că era așa.

– Spune-mi ceva despre el ce ai aflat și care te-a surprins. Ceva ce nu spune istoria.

I.C.: – Mi-a rămas în minte o imagine puternică. Mergea în gară, lua cu ultimii bani o pâine și o dădea la porumbei. E o imagine romantică, a unui om care trăia de azi pe mâine, care nu proiecta în viitor. Iar pe mine mă atrag mult personajele rătăcitoare. Până la urmă, a fost un visător învins de sistem. Care, ulterior, cu toate onorurile și darurile, nu s-a putut adapta.

– De ce crezi că nu a știut cum să folosească toate aceste privilegii care au venit?

I.C.: Pentru că, de cele mai multe ori, în absența unui sistem concentraționar, protestul dispare. Puțini sunt cei ce creează cu burta plină.

Sâmbătă, 29 februarie, de la ora 18.00, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, va avea loc a doua reprezentație a spectacolului ”Oaia neagră de la Cluj”, cu Ionuț Caras în rolul lui Călin Nemeș. E o experiență greu de pus în cuvinte, greu de dus atât de pe scenă, cât și din public. Dar o experiență necesară și transformatoare.

În perioada 13-14 decembrie 2019, are loc cea de-a 8-a ediție a LIMES FORVM, în Timișoara, la Casa Oamenilor de Știință. Poate că, dacă nu sunteți istorici sau dacă nu aveți tangență cu acest domeniu, nu știți exact ce este LIMES.

LIMES reprezintă granițele Imperiului Roman și a devenit între timp unul dintre marile proiecte istorice internaționale, la care conlucrează țările pe teritoriul cărora se regăsesc frontierele Imperiului Roman. Frontiera romană de pe teritoriul țării noastre este una dintre cele mai spectaculoase. În fiecare an, LIMES FORVM urmărește diseminarea rezultatelor cercetărilor realizate în cadrul Programului Național LIMES și stadiului întocmirii documentației pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO a siturilor de pe frontiera romană din România.

În acest context, am stat de vorbă cu domnul Barry Gamble, expert UNESCO în Patrimoniu Mondial, venit în vizită la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, tocmai pentru a colabora la întocmirea dosarului pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO a siturilor de pe frontiera romană.

Barry Gamble are o experiență de peste 25 de ani în domeniu și a mai colaborat cu autoritățile din România și pe alte dosare: ansamblul Brâncuși de la Târgu-Jiu și Roșia Montană.

– Ce importanță are LIMES în contextul Patrimoniului Mondial?

B.G.: – LIMES este unul dintre proiectele cu adevărat internaționale, care implică foarte multe țări. E, într-adevăr, ”world heritage”.

– Cum se stabilește valoarea unui monument sau a unei zone ca fiind eligibilă pentru ”Patrimoniu Mondial” UNESCO?

B.G.: – Se aplică pur și simplu o judecată academică, pe baza a World Heritage Convention, adoptată în 1972. Conform acesteia, există șase criterii mari de evaluare a dosarelor. Asta nu înseamnă că un dosar trebuie să le îndeplinească pe toate pentru a fi clasat ca făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar trebuie să obțină un scor decent.

– Câte astfel de zone din România au intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO?

B.G.: – 8. Și două dosare în așteptare.

– Care sunt acelea?

– Dosarul Brâncuși și dosarul Roșia Montană.

– De ce este atât de importantă Roșia Montană în context mondial?

B.G.: – Pentru că aici se află un enorm potențial. Roșia Montană deține cea mai importantă mină romană de aur din lume, situată într-o zonă în care turismul se poate dezvolta extrem de favorabil.

– Ce părere aveți despre restaurarea zonelor sau a monumentelor care intră în Patrimoniul Mondial? Există unii specialiști care susțin restaurarea completă, alții care susțin protejarea zonei și intervenția minimă. Dumneavoastră ce poziție aveți?

B.G.: – În primul rând, orice restaurare trebuie să treacă două teste importante: 1. cel al integrității și 2. cel al autenticității. Eu nu sunt adeptul replicilor. Replicile nu înseamnă restaurare. Ele sunt falsuri, oricum am privi lucrurile. Și sunt bune în alte contexte, poate educative. Există anumite ghidaje și reguli după care trebuie făcută restaurarea. Mai ales că sunt unele reconstrucții care distrug complet autenticitatea. De exemplu, dacă se intervine prea mult și se reconstruiește total un monument din Patrimoniul Mondial UNESCO, el ar putea fi descalificat.

– S-a întâmplat așa ceva?

B.G.: – Desigur.

– Un monument sau o zonă care a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO ar putea, deci, să-și piardă statutul?

B.G.: – Dacă regulile de protejare nu sunt aplicate cum trebuie, da.

– Au fost cazuri?

B.G.: – Deși pare greu de crezut, a fost cazul Germaniei, de pildă. Cu zona Dresden din bazinul Elbei. Au construit în acea zonă culturală un pod asupra căruia au fost atenționați că nu favorizează zona din punctul de vedere al valorii de patrimoniu și totuși l-au construit. Au pierdut.

– Ce înțelegeți prin restaurare sau reconstrucție în ceea ce privește proiectul LIMES?

B.G.: – Cu siguranță nu refacerea completă a acelor turnuri de pe graniță, cum am mai văzut în alte țări. Orice reconstrucție trebuie să fie minimală și, mai ales, reversibilă. Să poată fi luată de pe zidul roman, fără a-l deteriora.

– Ce particularități are LIMES-ul în România?

B.G.: – Este fenomenal. Una dintre cele mai complexe și mai bine păstrate frontiere romane. În România, se pot observa încă structuri ”în picioare”, impresionante, în timp ce, în multe alte țări, vorbim despre LIMES doar din punct de vedere arheologic. Scara și lungimea structurilor e incomparabilă. În plus, e cea mai lungă bucată de LIMES. Are peste 1000 de km.

– Poate fi înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO doar o bucată din LIMES sau ar trebui înscris ca întreg?

B.G.: – Nu are cum să fie înscris ca întreg, nu peste tot e la fel de spectaculos, dar cel de pe teritoriul României chiar are șanse.

– Ce beneficii decurg din înscrierea acestei zone în Patrimoniul Mondial?

B.G.: – În primul rând, cel mai important beneficiu este chiar salvarea zonei. Pentru că autoritățile responsabile de protejarea ei vor trebui să respecte niște reguli. Deci, în primul rând, CONSERVAREA. În al doilea rând, vorbim despre o explozie a economiei locale. Orice monument sau zonă care intră în Patrimoniul Mondial UNESCO atrage vizitatori. Acești vizitatori generează turism și consum. Economia crește. LIMES-ul din România reprezintă o zonă cu potențial enorm, care poate încuraja economia unei regiuni destul de extinse.

La Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei se pregătește pentru anul 2020 o expoziție legată de proiectul LIMES. Lucrările au fost deja demarate, așa că vă invităm să urmăriți lansarea.