Arheologie

COVASNA – CETATEA ZÂNELOR

august – septembrie 2022

Situl arheologic Covasna – Cetatea Zânelor este situat la periferia oraşului Covasna, pe Dealul Cetăţii. Cele mai numeroase descoperiri din sit aparțin epocii Regatului dac, dar s-a descoperit și materiale datate în epoca bronzului sau în Evul Mediu. Cercetările arheologice s-au concentrat în ultimele campanii în zona bastionului şi a zidului de pe Terasa a II-a. Aici s-au descoperit două edificii (I și II) orientate aproximativ E-V ce aveau acoperișul susținut de stâlpi din lemn. Până în anul 2022 nici unul dintre aceste două edificii nu a fost conturat în întregime, astfel că funcționalitatea lor nu a putut fi stabilită cu exactitate.

Campania din anul 2022 (august-septembrie) a urmărit identificarea limitelor nordice și vestice ale Edificiului II, care nu fuseseră identificate anterior. Cercetarea nu s-a încheiat, dar din informațiile obținute până acum Edificiul II pare să fi avut patru rânduri de stâlpi de susținere, câte 10 pe șir, excepție făcând un șir central, cu 11 stâlpi. S-au găsit în special fragmente ceramice dacice dar și obiecte din argint, bronz, fier, sticlă sau piatră. De asemenea cantitatea de oase animale descoperite a fost una deosebită.    

ȘANTIERUL ARHEOLOGIC COVASNA – CETATEA ZÂNELOR

www.cvcz.ro

facebook.com/arheo.covasna

Dacii trăiesc nedezlipiți de munți (Florus)

Cetatea Zânelor este situată pe Dealul Cetății (930 m), la periferia orașului Covasna (cca. 2 km est), în apropierea Pârâului Mișca. Din punctul maxim de altitudine se vede o bună parte din Depresiunea Braşovului, respectiv sectorul Târgu Secuiesc şi valea Pârâului Negru.

Impresionantă prin amplasare, dar şi prin vestigiile din piatră păstrate, Cetatea Zânelor a inspirat de-a lungul timpului admiraţie şi teamă, de numele ei legându-se numeroase poveşti şi legende. Pe Dealul Cetății, în tradiţia locală, ar fi locuit Ileana Cosânzeana şi suratele ei, zânele, de unde şi denumirea locului.

De-a lungul timpului Cetatea Zânelor a atras curioși, căutători de comori, erudiți sau specialiști. Identitatea celor care au ridicat cetatea a rămas pentru multă vreme o enigmă. Cercetările arheologice începute la mijlocul secolului XX au făcut cunoscut numele celor mai importanți locuitori de pe Dealul Cetății. Nu este vorba despre zâne, ci despre daci.

Cele mai numeroase descoperiri de pe Dealul Cetății aparţin Regatului Dac, dar s-au găsit şi materiale din epoca bronzului, prima epocă a fierului sau din Evul Mediu. Cercetările arheologice în sit s-au desfășurat neîntrerupt în ultimii 20 de ani, însă cetatea nu și-a dezvăluit decât o parte din secrete.

Cea mai consistentă etapă de ocupare a Dealului Cetății este cea din perioada Regatului Dac. Prima fază de construire a cetăţii a început cândva la sfârșitul sec. II a. Chr. sau la începutul celui următor. Cetatea a cunoscut apoi mai multe refaceri. La începutul sec. II p. Chr., în contextul războaielor daco-romane, cetatea a fost distrusă. Suprafaţa amenajată de către daci este de aproape 30.000 de m2, incluzând aici o acropolă şi şase terase (I-VI). Spațiul util pe care se putea construi acoperă 8.000 m2.

Ziduri din piatră au fost ridicate la marginea teraselor, atât cu un evident scop militar, dar şi pentru a împiedica pământul să alunece. Pentru ridicarea zidurilor s-a folosit piatră locală, sumar prelucrată, lemn şi lut. În partea superioară zidurile aveau o structură din lemn (palisadă). Astfel de ziduri puteau atinge 3-5 m înălțime. Lungimea totală a zidurilor depăşeşte 700 de m. Pe traseul zidurilor se aflau turnuri patrulatere. Astăzi, aproape în totalitate, zidurile sunt îngropate în pământ.

În  interiorul  zonei  fortificate  s-au  descoperit urmele  unor locuințe și ateliere. Materialele descoperite în cetate sunt numeroase şi diverse. Unele obiecte pot fi legate de activități militare, precum armele (sulițe, săgeți, cuțite) sau piesele de harnașament (pinteni, zăbale). Nu lipsesc obiectele de uz cotidian sau cele folosite în activitățile agricole sau meșteșugărești. Puținele monede descoperite sunt de origine grecească, celtică sau romană. Piesele de podoabă și accesoriile vestimentare (pandantive, mărgele, brățări, fibule) au fost realizate din materiale diverse. Vasele ceramice găsite în cetate sunt de o mare varietate tipologică şi utilitară. Modelate cu mâna sau la roata olarului, arse în culori negricioase, cenuşii sau cărămizii, acestea acoperă aproape toată gama olăriei din perioada Regatului Dac.

Recent, pe Terasa a II-a, în apropierea unui turn s-au găsit două edificii cu acoperișul susținut de trei rânduri de stâlpi din lemn. După două mii de ani, stâlpii din lemn nu s-au păstrat dar urmele lor sunt vizibile astăzi în stratul de stâncă sfărâmată aflat la fundația construcției. Funcţionalitatea edificiilor nu este pe deplin stabilită, dat fiind faptul că nu au fost în întregime conturate iar materialul care le aparţine se află în studiu. Poate fi vorba despre temple, de tipul celor cu aliniamente de coloane, dar nu poate fi exclusă și o altă funcționalitate. 

Amplasarea  cetăţii,  suprafaţa  relativ  mare  a  teraselor, masivitatea  liniilor  de  fortificare  şi  materialul  arheologic descoperit  indică  pe Dealul Cetății existența  unui important centru de putere al Regatului Dac, probabil o reşedinţă a unui conducător local.

În cetatea dacică de la Luncani – Piatra Roşie au continuat săpăturile arheologice pe terasa I şi a fost deschisă o suprafaţă pe platoul cetăţii.

În ambele suprafeţe cercetate au fost descoperite vestigii care aduc informaţii cu privire la planimetria a două dintre cele mai importante edificii dacice cu baze de piatră: construcţia cu absidă, în perimetrul căreia echipa condusă de Constantin Daicoviciu a aflat primele fragmente ale discurilor din fier cu reprezentări zoomorfe, şi „clădirea k – o” care este compusă din nu mai puţin de cinci încăperi patrulatere.

Totodată, au fost obţinute noi date cu privire la tehnicile constructive antice şi la evoluţia cronologică a diferitelor construcţii din cetatea menţionată.

GRĂDIŞTEA DE MUNTE-SARMIZEGETUSA REGIA

Iulie – octombrie 2022

Cercetările arheologice de la Sarmizegetusa Regia s-au desfăşurat în perioada iulie – octombrie.

Demersul arheologic a vizat zona centrală a capitalei regatului dacic, pe terasele a IX-a şi a X-a din componenţa sanctuarului. Între rezultatele importante ale cercetării recente se numără descoperirea unui segment al zidului de susţinere a terasei a IX-a, construit potrivit unei tehnici de influenţă elenistică (două paramente din blocuri de calcar între care se află bucăţi mari de micaşist, aşezate cu multă atenţie, şi pământ).

În suprafaţa deschisă în partea sudică a templului de andezit de pe terasa a X-a au fost identificate vestigiile unor construcţii de mari dimensiuni, atât dacice, cât şi romane.

SARMIZEGETVSA REGIA

Grădiştea de Munte, com. Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara

Capitala regatului dac se întindea pe cca. 4,5 km lungime, pe un deal care a fost amenajat cu un efort considerabil. În prezent, la Grădiştea de  Munte sunt cunoscute peste 260 de terase antropogene de dimensiuni diferite, de la cele de câţiva zeci de metri pătraţi, până la cele cu o suprafaţă de 10 000 m2.  Cercetările arheologice sistematice au început în perioada interbelică şi au continuat, aproape fără întrerupere, până în prezent.

MNIT cuprinde în patrimoniul său  cea mai bogată colecţie de artefacte dacice descoperite în Munţii Orăştiei, de la unelte din fier, ceramică pictată, vase de bronz şi de sticlă, până la monede şi podoabe din metale preţioase. Caracterul aparte, unic sub unele aspecte, propriu Sarmizegetusei Regia în cadrul istoriei antice, a fost recunoscut prin includerea sitului, alături de cetăţile dacice de la Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna, în patrimoniul UNESCO. http://www.cetati-dacice.ro/en

TOP
Skip to content