MNIT PARTICIPĂ LA EXPOZIȚIA „DACIA. L’ULTIMA FRONTIERA DELLA ROMANITÀ”
noiembrie 2023 – aprilie 2024, Muzeul Național Roman din Roma (Termele lui Dioclețian).
Circa 1000 de piese de la 47 de muzee din țară au fost adunate într-o expoziție eveniment, al cărei vernisaj tocmai are loc la Roma: „Dacia. L’ultima frontiera della romanità”, la Muzeul Național Roman din Roma (Termele lui Dioclețian). Evenimentul marchează o dublă aniversare pentru relația bilaterală româno-italiană: 15 ani de la semnarea parteneriatului strategic consolidat între România și Italia și 150 de ani de la înființarea primei agenții diplomatice a României în Italia.
Proiectul este conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii din România, realizat în parteneriat cu Ambasada României în Italia, Ministerul Afacerilor Externe din România, Ministerul Culturii din Italia, Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania, beneficiind de sprijin din partea Ministerului Apărării Naționale din România.
Expoziția este organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și al Președintelui Italiei iar reprezentantul MNIT la vernisaj este managerul Felix Marcu.
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei participă la expoziție cu piese foarte importante din epoca romană și cu un tezaur datând din epoca migrațiilor, descoperit în mormintele unor principese gepide, la Cluj-Polus. Prima piesă a expoziției de la Roma este chiar una din colecția MNIT, unică în lume, respectiv o balistă romană de secol IV, descoperită la Orșova, în cadrul unei fortificații romane târzii, într-un turn de colț, și care a fost expusă și în cadrul expoziției „Limes. Frontierele Imperiului Roman în România” (vezi turul virtual al expoziției aici: https://www.mnit.ro/turlimes/). Mai exact, este vorba despre niște componente de la o balistă de dimensiuni medii: unul din cele două elemente (KAMBESTRION), în care se introduceau arcul și cadrul superior (KAMARION) al balistei.
Pe baza acestor piese, niște specialiști germani au refăcut-o la scară 1:1.
Importanța LIMES-ului roman pe teritoriul României capătă tot mai multă recunoaștere în context european. În acest sens, managerul Felix Marcu, coordonatorul proiectului Limes – Frontierele Imperiului Roman în România, va participa joi, 23 noiembrie, la Paris, la ICOMOS-UNESCO, pentru susținerea dosarului de nominalizare a LIMES-ului roman de pe teritoriul României în patrimoniul UNESCO.
Expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità” va fi deschisă la Muzeul Național Roman din Roma până în aprilie 2024 și „este cel mai mare și mai valoros proiect expozițional din ultimii 25 de ani dedicat civilizației geților și dacilor, celei romane precum și civilizațiilor primilor migratori în spațiul de la nord de Dunăre, în perioada cuprinsă între sec. VII a.Chr. și sfârșitul sec. VII p.Chr.” (MNIR)



- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
CATALOGUL COLECȚIEI DE ISTORIE A FARMACIEI SE POATE VEDEA ON LINE
După cum am promis, catalogul colecției este acum disponibil integral online, pe site-ul proiectului #PHARMATRANS. Le mulțumim din nou prietenilor de la Editura Mega, care s-au ocupat cu mult profesionalism nu doar de design și tipărire, dar și de expediere și de prelucrarea variantelor digitale.
Vă dorim lectură plăcută și așteptăm reacții, sugestii, completări, chiar corecturi, dar mai ales idei de colaborare și studiu interdisciplinar.
- Published in ANUNȚURI
MUZEUL NOSTRU-MUZEUL VOSTRU ȘI ZMEA
UN NOU PROIECT PENTRU ADOLESCENȚI LA MNIT
octombrie 2023 – iunie 2024
Expoziția „Zei și muritori din Egiptul antic” (ZMEA) e tema unui nou proiect de educație muzeală, adresat elevilor de gimnaziu și liceu, în cadrul Platformei de dialog între MNIT și adolescenți – Muzeul nostru / Muzeul vostru. Subiectul se adresează claselor a V-a, a VI-a și a IX-a ale școlilor partenere, în a căror programă școlară sunt incluse lecții despre cultura și civilizația egipteană: Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca, Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca, Liceul Tehnic Energetic Cluj și Școala Gimnazială ”Ștefan Pascu” Apahida.
Ne dorim să îi provocăm pe elevi să devină parte a unui proiect derulat într-un spațiu cultural specific, care le poate oferi perspective multiple în contextul unei educații informale în care sunt implicați – muzeografi, arheologi, conservatori, restauratori dar și cadre didactice cu diferite specializări.
Ce ne propunem? Să obținem o perspectivă mai aprofundată asupra culturii egiptene, cu ajutorul artefactelor aflate în expoziția ZMEA. Avem în plan și realizarea de ateliere de lucru (pictură, grafică, creație literară) plecând de la artefactele egiptene din expoziția noastră și, nu în ultimul rând, elaborarea unor criterii pentru viitoarele proiecte ale muzeului, luând în considerare preferințele noilor generații.
Prima întâlnire ne-a ajutat să cunoaștem subiectul – o vizită în expoziție, cu o mulțime de întrebări și exclamații: ,,Wow, mumia e chiar adevărată? E de atunci, din vremea faraonilor?”. Copiii au făcut și poze, pe care ni le-au trimis, pentru a ava și dovada că au fost atenți la ghidajele muzeografilor. 😊





- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ
LANSAREA CATALOGULUI EXHAUSTIV AL COLECȚIEI DE ISTORIE A FARMACIEI
Vineri, 17 noiembrie 2023
Ora 15.00
Sala de curs a MNIT, Constantin Daicoviciu nr. 2, et. 1.
Vă invităm la lansarea celor 7 volume ale catalogului Colecției de Istorie a Farmaciei, tipărite în limba engleză, principalul rezultat al proiectului de cercetare exploratorie ”PHARMATRANS. Farmaciile secolelor XVI-XX din Transilvania. Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca”, implementat de către MNIT cu finanțare din partea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării în perioada 2021-2023 (cod proiect PN-III-P4-ID-PCE-2020-1562). Proiectul a fost coordonat de către Dr. Ana-Maria Gruia, gestionar al colecției și curator al Muzeului Farmaciei.
La lansare participă majoritatea autorilor și colaboratorilor, precum și Editura Mega.
Titlu catalog: ”All Things Apothecary in 16th-20th-century Transylvania. The History of Pharmacy Collection in Cluj-Napoca” Vol. 1. Overviews and case studies;
Vol. 2. Wooden containers;
Vol. 3. Pottery and metal containers;
Vol. 4. Glass Containers;
Vol. 5. Manuscripts;
Vol. 6. Books;
Vol. 7. Varia pharmaceutica.
Autori : Dr. Ana-Maria Gruia, Drd. Ioana Cova, Dr. Mária Pakucs, Dr. Ioana Savu-Gruiță, Dr. Márta Guttmann, Dr. Andrea Beatrix Magó, Dr. Ágnes Găzdac-Alföldy, Dr. Zsolt Csók, Dr. Robert Offner, Dr. Melinda Mitu, Dr. Oana Habor.
Fotografii: Dr. Alexandru Rădulescu.
După lansare, catalogul va fi disponibil gratuit, în format electronic, pe site-ul proiectului: https://pharmatrans.mnit.ro/
Primul volum este unul introductiv, prezentând proiectul și colecția cu diferitele sale categorii de piese, dar și o serie de studii privind farmaciile Clujului, farmaciștii Tobias Mauksch și Dr. György József Hintz, învățământul farmaceutic din Cluj, și un tezaur monetar descoperit recent în subsolul casei Mauksch-Hintz.
Volumul secund prezintă recipientele de lemn din colecție, vol. 3 pe cele din ceramică și metal, vol. 4 este dedicat recipientelor din sticlă, vol. 5 detaliază manuscrisele, iar vol. 6 cărțile, în timp ce ultimul volum este dedicat tuturor celorlalte bunuri culturale din patrimoniul Muzeului Farmaciei, de la mobilier la aparatură de laborator, lucrări de artă, sticle de drogherie din cercetări arheologice recente etc.
–––––––––––––––––––––––––
Proiectul de cercetare PHARMATRANS a dus nu doar la publicarea catalogului de față, unul dintre rarele cataloage exhaustive de colecții farmaceutice din Europa, ci și la crearea unei rețele de specialiști (prin vizite la muzee și evenimente de profil), la redactarea a nouă articole în reviste prestigioase, la nouă prezentări la conferințe naționale și internaționale, la restaurarea a peste 500 dintre bunurile colecției și la realizarea unei serii de investigații avansate asupra materialelor și mai ales conținutului din cele mai vechi și interesante recipiente.
- Published in EVENIMENTE TRECUTE
„MUMIA” – RITUALUL ÎMBĂLSĂMĂRII
Vineri, 17 noiembrie, ora 15, deschidem al unsprezecelea papirus (penultimul)!
Activitatea face parte din cadrul proiectului de educație muzeală realizat în parteneriat cu Asociația HaiHui printre cuvinte: „Cele 12 papirusuri. De la viață la nemurire în Egiptul Antic”. Tema activității este: „Mumia – ritualul îmbălsămării”.
Ne întâlnim la ora 15, în spațiul aferent Expoziției „Zei și Muritori în Egiptul Antic” (etajul I).
Echipa alcătuită din Monica Bodea (muzeograf) și Luminița Bratu (profesor. înv. primar) vă vor întâmpina cu povești, istorie și ….ca de obicei cu surprize!
Programări: 0745392935 Monica; 0748989347 Luminița.
Locuri disponibile: 10 (activitățile de adresează copiilor cu vârsta între 6 și 11 ani).
Mumificarea a fost modalitatea prin care egiptenii încercau să păstreze corpul uman intact pentru veșnicie. Erau mumificate nu doar trupurile umane, ci și corpurile animalelor.

Piesă importantă în cadrul expoziției, corpul uman mumificat aparține unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, cu o înălțime relativ mare – 170 cm.
Mumia provine de la Gamhud, din Egiptul de Mijloc, fiind descoperită în misiunea arheologică maghiară din anul 1907, finanțată de către Fülöp Back. Mumia datează din Epoca Ptolemaică, sec. II-I a. Chr. Atât sicriul cât și învelișul textil care acoperă mumia prezintă scene pictate care pot fi atribuite aceluiași artizan. Scenele și motivele pictate ilustrează momente din ritualul de îmbălsămare și au rolul de a asigura renașterea defunctului în viața de apoi.
- Published in Ateliere ZMEA, EDUCAȚIE MUZEALĂ
SoNoRo
11 noiembrie, ora 11.30, sediul MNIT
Sâmbătă, avem concert de matineu la muzeu. ![]()
Pentru al treilea an consecutiv, suntem fericiți să găzduim unul dintre concertele prestigiosului festival internațional de muzică de cameră SoNoRo. Am început această prietenie cu ediția ” SoNoRo Dreamtigers”, iar anul trecut muzeul a fost ”stație SoNoRo Orient Express”. În acest an, vă invităm la o ediție ”On the Couch”.
Nu orice fel de ”couch”, pentru că, fiind vorba de un muzeu, vom încerca să creăm un decor din piese autentice, potrivite perioadei din care este ales repertoriul. Așadar, în timp ce veți asculta muzică, veți avea parte și de o mini expoziție exclusivistă.
Recitalul de la MNIT se numește ”Padre e Figlio” și se concentrează pe două relații tată-fiu: Leopold și Wolfgang Mozart & Julius Leopold și Erich Wolfgang Korngold – din două lumi și două secole diferite.
Acest program s-a cântat și în data de 31 octombrie, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului SoNoRo de la București, iar după succesul de acolo, invităm publicul clujean să trăiască această experiență muzicală unică… la muzeu.
- Published in EVENIMENTE TRECUTE
„ȘCOALA MEDICALĂ CLUJEANĂ. ISTORIE ȘI ACTUALITATE”
8 noiembrie – 10 decembrie 2023, 10×10 B-dul. Eroilor
O nouă expoziție pe Instalația ”10×10”, o nouă istorie locală. De această dată, a școlii medicale clujene.
Expoziția de fotografie are loc în contextul în care, la începutul lunii decembrie, vor avea loc Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” (ZUMF), un eveniment cu tradiţie, care se desfăşoară la finalul fiecărui an. Anul acesta, ZUMF se vor desfășura în perioada 4-8 decembrie 2023.
Pentru mai multe informații AICI
- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
Lapidariul medieval și premodern se închide temporar
Dragii noștri,
avem o veste bună și una nu atât de bună pentru azi, dar și mai bună în perspectivă.
Vestea bună pentru azi este că, în ciuda a ce urmează să vă anunțăm, evenimentul Noapte Medievală la MNIT se va ține, cu proiecții, decoruri, muzică, animatori, ateliere pentru copii și acces liber în expoziții pentru cei costumați, așa cum am promis.
Vestea nu atât de bună pentru azi este că, în urma defecțiunilor apărute ieri la instalațiile ce deservesc Lapidariul medieval și premodern, pentru siguranța patrimoniului extrem de valoros și a spațiilor integral refăcute, se decide închiderea temporară a spațiului expozițional până la remedierea tuturor defecțiunilor.
Prezentarea către public a expoziției Lapidarul Medieval, în condițiile actuale, dată fiind natura defecțiunilor neprevăzute, este imposibilă. Lapidarul Medieval va rămâne închis până la remedierea defecțiunilor, data redeschiderii expoziției rămânând în sarcina Direcției Resurse Instituționale a MNIT.
Pe termen lung însă, trebuie să vă spunem că oportunitățile apărute, mai devreme decât am preconizat, pentru completarea spațiului vizitabil cu colecția Lapidariului roman, ne determină să închidem temporar accesul publicului în Lapidariul medieval pentru lucrări de extindere și amenajare a spațiilor expoziționale în cadrul unui concept unitar.
Astfel, vizitatorii vor avea parte de o experiență completă, integratoare și semnificativă în cel mai scurt timp.Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toate bunele noastre intenții.
Vă așteptăm la eveniment!
- Published in EVENIMENTE TRECUTE
DIN INTIMITATEA INTERIOARELOR DE ALTĂDATĂ
Perioada expoziției: 1 noiembrie – 15 noiembrie 2023, Iulius Mall
Aceasta este o nouă expoziție marca MNIT, care urmărește să familiarizeze publicul cu cele mai frumoase piese din colecția de mobilier a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Printre comorile culturale deținute de MNIT, colecția de mobilier deține un loc aparte, bine conturat. Piesele din această colecție ilustrează cele mai importante curente artistice din istoria ebenisticii europene: Renașterea, barocul, rococo-ul, neoclasicismul, stilurile Empire, Louis Philippe sau stilul victorian.
Sub raport cronologic, piesele de mobilier din colecția muzeului de istorie clujean sunt dispuse pe intervalul secolelor XVI-XX. În ceea ce privește proveniența acestora, se poate aprecia că majoritatea aparțin spațiului cultural al Europei Centrale. Fie că au fost realizate în atelierele unor meșteri locali, fie că au fost comandate în centre de producție prestigioase din Ungaria, Austria sau Germania, ele pun în evidență gusturile, canoanele artistice și, în ultimă instanță, identitatea culturală comună a unei arii de civilizație care se întinde din Alpi până în Munții Carpați. O anumită sobrietate a formelor, un funcționalism mai accentuat, adaptările „provinciale”, mai modeste, ale unor motive consacrate – reprezintă notele caracteristice ale mobilierului care a dat formă interioarelor locuite cândva de strămoșii noștri ardeleni.
Curator expoziție: Melinda Mitu
Design: Török Károly
- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
NOAPTE MEDIEVALĂ LA MNIT
31 octombrie, 19.00 – 24.00 (23.30 ultima intrare)
Pentru că vrem să marcăm deschiderea Lapidariului medieval și premodern și mai știm și cât de dornici sunteți de joaca de-a Halloween-ul, ne-am gândit să vă provocăm iar: vă costumați în personaje medievale și aveți intrarea liberă în toate expozițiile noastre.
Noi oferim cadrul: decoruri, lumini, proiecții în curte, muzică, animatori și atelierele de educație muzeală La porțile infernului: Admetus și Alcestis*.
Voi populați atmosfera: vă costumați în ciocli, vrăjitoare, orice e întunecat și gotic, pentru a petrece împreună noaptea de Halloween.
Primii 100 de copii costmați primesc un cadou surpriză!
*La porțile infernului: Admetus și Alcestis:
Atelierele de educație muzeală se desfășoară în expoziția Grecii de peste mări (etajul II), de la 19.30, 20.30 și 21.30. Intrarea este gratuită, fără programare, dar în limita locurilor disponibile (15 locuri/atelier).
- Published in EVENIMENTE TRECUTE











