AM REVENIT LA MUZEU
Anul trecut a fost prima vizită într-un muzeu pentru tinerii cu dizabilități de la Centrul de zi Providența și nu prea știau ei la ce să se aștepte, dar anul acesta au revenit cu entuziasm. Se pare că am instituit o tradiție, pentru că la final ne-au spus: „Abia așteptăm să vă vizităm din nou!”
Pentru ca ei să se bucure de această a doua experiență, am adaptat activitățile din programul de educație muzeală și vizita în expoziția „Grecii de peste mări. Ceramică cu figuri din Etruria și Magna Grecia”.
S-au dovedit a fi un public receptiv și încântat de frumusețea exponatelor! Dovada e chiar în imaginile de mai jos!








- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ, NOUTĂȚI, NOUTĂȚI

Disparitățile de pe piaţa muncii din sectorul patrimoniului se datorează mai multor cauze. Atractivitatea unei cariere în sectorul patrimoniului cultural a scăzut în ultimele decenii, cauzele principale fiind salarizarea redusă și lipsa unor practici inovatoare de angajare care să contrabalanseze recompensa financiară modestă. De asemenea, tinerii absolvenți ai unor universități de profil nu sunt pregătiți în concordanță cu oferta de pe piața muncii, potențialii angajatori fiind astfel nevoiți să aplice practici ce se reflectă din statutul juridic special al angajaților și al tipului de muncă din sectorul patrimoniului cultural.
Astfel, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei este implicat în proiectul CultHeRit – Identificarea soluțiilor pentru disparități ale pieței muncii din sectorul patrimoniului cultural în regiunea Dunării prin îmbunătățirea accesibilității pentru tineri profesioniști, în cadrul unui parteneriat dintre 13 instituții și organizații din 8 țări, coordonate de Muzeul de Arte Aplicate din Ungaria [IMM] – lider de proiect și de următorii parteneri: Muzeul de Arte Aplicate [MAK] și Platforma Culturală a Austriei de Sus [KUPF] – Austria; Institutul Național al Patrimoniului [INP], Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei [MNIT] și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor [AJOFMBH] – România; Institutul Republican pentru Protejarea Monumentelor Culturale [RIPCM], Institutul Intermunicipal Subotica pentru Protejarea Monumentelor Istorice [IPCMS] și Sindicatul angajaților din instituțiile culturale [SKS] – Serbia; Muzeul de Arte Decorative [UPM] – Cehia; Institutul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural-Istoric și Natural [IPC] – Bosnia și Herțegovina; Muzeul de Arte și Meșteșuguri [MUO] – Croația; Centrul de Cercetare și Educație „Mansion Rakičan” [RIS] – Slovenia. Pe parcursul a 30 de luni (01.01.2024 – 30.06.2026), partenerii îşi propun să optimizeze piața muncii prin inducerea unor schimbări pozitive în practicile de angajare aplicate în prezent în sectorul patrimoniului cultural. Acest lucru se va realiza prin definirea și aplicarea unui model de angajare în instituțiile de patrimoniu cultural din țările participante din regiunea Dunării. Prin creșterea accesului la sectorul patrimoniului cultural pentru tinerii profesioniști, proiectul CultHeRit va contribui la încetinirea și inversarea migrației tinerilor cu studii superioare și la reținerea forței de muncă calificate în instituțiile vizate, sporind în același timp diversificarea forței de muncă sectoriale.
Obiectivul proiectului va fi îndeplinit printr-o serie de activități specifice:
- Realizarea analizei transnaționale a practicilor de angajare în institutele și muzeele din sectorul patrimoniului cultural în regiunea Dunării;
- Definirea modelului general de angajare a tinerilor profesioniști la nivelul parteneriatului;
- Aplicarea modelului prin angajarea unui tânăr profesionist timp de 1 an în 10 instituții parte din consorțiul proiectului;
- Evaluarea și îmbunătățirea modelului aplicat din trei perspective: a tânărului profesionist, a angajatorului și a experților externi;
- Optimizarea modelului general de angajare a tinerilor profesioniști pentru a fi utilizat ulterior la nivel regional;
- Elaborarea Studiului transnațional privind accesul la locuri de muncă și situația angajărilor în institutele și muzeele din sectorul patrimoniului cultural;
- Elaborarea Strategiei transnaționale privind îmbunătățirea accesului la locuri de muncă și a situației angajărilor în institutele și muzeele din sectorul patrimoniului cultural;
- Derularea unei campanii de vizibilitate și advocacy.
Printre subiectele abordate în cadrul întâlnirilor grupului de lucru se vor afla: statutul juridic și condițiile de angajare, egalitatea de gen, accesul la locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități și grupuri defavorizate, fezabilitatea soluțiilor identificate la nivel de parteneriat în context național etc. Membrii grupului de lucru vor contribui la definirea unui model de angajare general și dezirabil, la elaborarea unor recomandări în timpul testării modelului de angajare, la adaptarea și modificarea acestuia pentru a aduce o contribuție reală la îmbunătățirea situației ocupării forței de muncă din sectorul patrimoniului, cât și la elaborarea de analize și colectarea de date.
Prima etapă a proiectului este dedicată elaborării analizei transnaționale a practicilor de angajare prin furnizarea și colectarea de date pe baza metodologiei dezvoltată în cadrul consorțiului, care va viza analiza condițiilor actuale și a dinamicii de pe piața muncii din sectorul patrimoniului. MNIT, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului, va colecta date privind practicile locale de angajare pentru a analiza programele universitare relevante, precum și așteptările studenților privind angajarea în sectorul patrimoniului cultural.
Alături de toți ceilalți parteneri, muzeul nostru va identifica soluții dezirabile și în același timp viabile pe scară largă pentru recrutarea, angajarea și păstrarea tinerilor profesioniști în sector, contribuind astfel la definirea unui model general de angajare a acestora, aplicabil la nivelul tuturor țărilor implicate în proiect.
După adaptarea la reglementările naționale, partenerii vor testa aplicabilitatea modelului prin angajarea timp de 1 an a unui proaspăt absolvent în unul din domeniile aflate în deficit de personal, care va lucra sub îndrumarea unui mentor.
Prin experienţa acestei etape, MNIT va contribui la definitivarea modelului de angajare și va transfera elemente ale acestuia în practicile interne din domeniul resurselor umane.
În cele din urmă, proiectul CultHeRit se străduiește să se asigure că sectorul patrimoniului cultural devine și rămâne un loc de muncă atractiv, care oferă o carieră ce vizează dezvoltarea profesională a tinerilor angajați, și își propune să contribuie la reținerea forței de muncă calificate, sporind în același timp diversitatea ocupațională și de vârstă în sector.
Proiectul CultHeRit – Identificarea soluțiilor pentru disparități ale pieței muncii din sectorul patrimoniului cultural în regiunea Dunării prin îmbunătățirea accesibilității pentru tineri profesioniști este parte din Programul de Cooperare Transnaţională Dunărea, instrument de finanţare al Interreg ce urmăreşte îmbunătăţirea aplicării politicilor şi programelor de dezvoltare regională în zona Dunării. Proiectul va fi implementat în perioada ianuarie 2024 – iunie 2026 și are un buget total de € 2.043.590, din care € 1.634.872 finanțare nerambursabilă.

MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ȘI PROCESUL DE LA CLUJ (1892-1894) – 130 DE ANI
16 mai-16 iulie 2024
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită la vernisajul expoziției Memorandul românilor din Transilvania și procesul de la Cluj – 130 de ani, care va avea loc joi, 16 mai 2024, ora 13, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din str. Memorandumului, nr. 21, Cluj-Napoca.
Expoziția a fost organizată cu scopul de a marca împlinirea a 130 de ani de la mișcarea memorandistă a românilor din Transilvania (1892-1894), încheiată cu judecarea și condamnarea memorandiștilor în procesul care avut loc între 7-25 mai 1894 în Palatul Reduta din Cluj (azi sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei).
Vor fi expuse bunuri culturale referitoare la mișcarea națională românească din Transilvania: obiectele personale ale dr. Ioan Rațiu, trusa de birou, portretele în ulei ale memorandistului și soției sale Emilia, fotografii de epocă, corespondență, litografii, exemplarul tipărit al Memorandului, documentele ședinței Partidului Național Român din 25 martie 1892 unde s-a hotărât data trimiterii actului la împărat și componența delegației care urma să plece la Viena ș.a.
Prin conținut, și mai ales prin mișcarea generată de el, Memorandul rămâne cea mai însemnată acțiune politică a românilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Expoziția este însoțită de un catalog bilingv (română-engleză) redactat în condiții grafice deosebite, care conține descrierea pieselor expuse precum și textul integral al Memorandului depus la Cancelaria imperială din Viena în 28 mai 1892.
Coordonator: Dr. Ovidiu Muntean, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Pentru mai multe informații: https://www.muzeul-etnografic.ro/ro/articole/expozitii/memorandul-romanilor-din-transilvania-si-procesul-de-la-cluj-1892-1894-130-de-ani


- Published in EXPOZIȚII TRECUTE, NOUTĂȚI, NOUTĂȚI
O CĂLĂTORIE ÎN TIMP SPRE UN VIITOR SUSTENABIL
aprilie – mai 2024, Instalația 10 x 10″, Bulevardul Eroilor, Cluj-Napoca
În parteneriat cu Bosch România, am pregătit expoziția „Povestea Bosch – O călătorie în timp spre un viitor sustenabil.” Anul acesta, Bosch aniversează 30 de ani de prezență în România, iar anul trecut a marcat 10 ani de activitate pe piața din Cluj. Industria IT locală, cunoscută drept Silicon Valley-ul României, a avut și are în continuare un impact semnificativ nu doar asupra Clujului, ci și asupra întregii țări.
Descoperiți povești interesante și planurile de viitor ale industriei locale de IT.

- Published in EXPOZIȚII TRECUTE
APOIKIA – CASA DEPARTE DE CASĂ
Dăm startul înscrierilor la a treia activitate din cadrul proiectului de educație muzeală realizat în parteneriat cu Asociația HaiHui printre cuvinte: „ Apoikia – Casa departe de casă”. Tema activității este: „ În labirint cu minotaurul”.
Ne întâlnim Marți, 14 Mai, ora 16:00, în spațiul aferent Expoziției „Grecii de peste mări” (etajul II).
Echipa alcătuită din Monica Bodea (muzeograf), Cristina Mariana Popescu (muzeograf) și Luminița Bratu (profesor înv. primar) vă vor întâmpina cu istorie, povești și… ca de obicei surprize!
Programări: Monica (0745 392 935); Luminița (0748 989 347). Locuri disponibile: 10 (activitățile se adresează copiilor cu vârsta între 6 și 11 ani).

- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ
ORAR
MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI
Marți – Duminică: 10:00 – 18:00
(ultima intrare 17.15)
Luni: închis
MUZEUL FARMACIEI
Marți – Duminică: 10:00 – 18:00
(ultima intrare 17.15)
Luni: închis
MuTRA
Nu are un program fix.
Accesul publicului se realizează în cadrul evenimentelor anunțate periodic
- Published in Uncategorized
ADUCEM MUZEUL LA VOI!
Acest proiect se adresează elevilor din mediul rural. Ne-am propus să le facem cunoscute și accesibile colecțiile de bunuri culturale din patrimoniul nostru, să le stârnim curiozitatea și interesul suficient de mult, încât să își dorească să viziteze muzeul.
Mulțumim celor care au spus primii „DA!” proiectului nostru: Școlii Gimnaziale Tureni, doamnei director prof. dr. Andreea Brașovan, domnului profesor învățământ primar Gheorghe Sălăjan, tuturor cadrelor didactice și elevilor implicați!
Ne-a bucurat mult deschiderea cu care au îmbrățișat această inițiativă și întreaga colaborare!
Echipa MNIT:
Diana Piru – educator muzeal și inițiator al proiectului
Dana Gheorghe Șerban – desenator
Anca Bâlc – desenator

- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ
EGIPT – MISTER, ȘTIINȚĂ, ARTĂ
Elevii implicați in proiectul Egipt – mister, știință, artă, au acceptat provocarea cu un entuziasm care se păstrează și acum când, după luni de lucru cu idei, cu informație nouă, cu tehnici și metode neîncercate, se concretizează primele rezultate. Tablourile sunt gata și se adună în stivă, machetele sunt în stadiul final, iar repetițiile la piesa de teatru sunt tot mai frecvente. Curând vom intra în faza finală a proiectului când toate piesele puzzle-ului se vor îmbina aici la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Urmăriți-ne pentru noi detalii!




- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ
REGINA HYPOLITA ȘI ALE EI AMAZOANE II
Așa a fost cea de a doua activitate dedicată vitezelor Amazoane!
Istoria a fost prezentată de Dr. Cristina Popescu – curator expoziție, povestea de prof. înv. primar Luminita Bratu iar atelierul de Dr. Monica Bodea și Drd. Andra Comiati. În prima parte a activității, ne-am bucurat de contribuția lui Rareș Comșa ( elev în clasa a IV-a).
Au participat copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Mulțumim pentru participare și ne revedem pe 14 mai!
* Proiectul educațional ”Apoikia – Casa departe de casă” este realizat în parteneriat cu Asociația Haihui Printre Cuvinte și este aferent expoziției ”Grecii de peste mări”.








- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ
ȘCOALA de VARĂ

24 iunie 2024 – 30 august 2024
Avem marea bucurie de a vă anunța un nou proiect de educație muzeală care sperăm să vă țină ocupați în vacanța de vară. Program de ateliere practice numit Meșterești la Muzeu – Învață un meșteșug în trei zile – se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani.
Dacă doriți să aflați mai multe despre detaliile și condițiile de înscriere, vă invităm pe site-ul proiectului: https://scoaladevara.mnit.ro/.



- Published in EDUCAȚIE MUZEALĂ











